Anchetă la Maternitatea din Iaşi,după o TRAGEDIE. Cum au îngrijit medicii o gravidă: copilul a murit
Anchetă ministerială la Maternitatea din Iaşi, unde un bebeluş a murit la naştere, după ce gravida a fost lăsată în agonie, în sala de naşteri, fără ca vreun medic să o consulte. Şapte medici şi două asistente au fost audiaţi azi de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Dorel Săndescu. Explicaţii a dat şi medicul care a monitorizat sarcina gravidei, cel care a intrat brusc în concediu, imediat ce tânăra s-a internat ca să nască.
Comisia ministerială a stat mai bine de 5 ore în maternitatea din Iaşi, timp în care au dat declaraţii părinţii bebeluşului mort la naştere, dar şi doctorii care ar fi trebuit să fie de gardă în noaptea de 8 septembrie, când s-a întâmplat tregedia. Şi medicul care a monitorizat sarcina femeii a fost audiat şi va trebui să explice de ce nu a mai răspuns la telefon din momentul în care a fost anunţat că pacienta a intrat în travaliu şi trebuie să nască.
Dorel Săndescu, secretar de stat Ministerului Sănătăţii: "Nu va exista toleranţă faţă de neregulile pe care le vom constata. Atât Ministerul Sănătăţii, cât şi Cj Iaşi sunt hotărâţi să ia toate măsurile cu exigenţă maximă pentru a corecta anomaliile constatate şi a preveni apariţia unor drame pe viitor".
În familia bebeluşului mort este mare tristeţe. Săptămâna aceasta vor fi gata şi rezultatele necropsiei, făcută de legişti. Mâine, tânăra va fi externată şi se va putea ocupa de înmormântare. Doar gândul că li se va face dreptate îi mai linişteşte.
"Soţia se simte un pic mai bine. Are şi ea siguranţa că … Cât de cât avem speranţa că o să se rezolve şi nu o să se muşamalizeze nimic", spune tatăl bebeluşului.
Bebeluşul familiei Ciobanu a murit la începutul săptămânii trecute. Părinţii susţin că în maternitate nu era niciun medic de gardă, doar o infirmieră, iar gravida a stat în travaliu 8 ore, până să fie văzută de un anestezist şi băgată în sala de operaţie. Fătul a fost declarat mort la naştere, iar medicii spun că decesul a survenit în urma unor complicaţii neelucidate încă, deşi sarcina era una la termen, normală şi fără riscuri.