Anchetă în Gorj după greva minerilor
Greva minerilor din județul Gorj s-a încheiat, dar asta nu înseamnă că problemele s-au terminat. Mare parte din stocurile de cărbune s-au epuizat și mai avem de traversat încă jumătate din iarnă. Nimeni nu spune, însă, dacă stocurile erau sificiente înainte de grevă. Premierul Viorica Dăncilă a cerut structurilor de siguranță să demareze urgent o anchetă.
După negocierile purtate ieri la Târgu Jiu, între sindicaliști, conducerea CEO și ministrul Energiei, Anton Anton, unele cariere din Gorj și-au reluat activitatea. Minerii din carierele din EMC Roşia-Rovinari şi EMC Jilţ au reluat primii lucrul.
Potrivit administrației CE Oltenia, carierele în care activitatea se pregătește sa reînceapă sunt Roșia, Rovinari, Tismana, Jilț Nord, Jilț Sud, Lupoaia și Husnicioara.
Oferta administrației este aceea de a acorda un adaos de 1000 lei brut la muncitori și 500 lei brut la personalul de conducere din activitatea de producție.
De asemenea, administrația companiei a anunțat că nu va lua niciun fel de sancțiuni față de salariații care au participat la protest, însă că zilele pierdute se vor recupera.
”Cred că soluțiile găsite sunt soluții și avantajoase pentru oameni și sunt soluții care nu desființează compania. Dacă nu reușim astăzi să reluăm activitatea, mi-e tare greu să spun ce se va întâmpla cu compania de aici în colo”, a spus Anton Anton, ministrul Energiei.
Ministerul Energiei a anunţat că minerii de la Complexul Energetic Oltenia vor primi un spor de producţie în valoare netă de 585 lei, dacă vor relua imediat activitatea în carierele de lignit.