Polițistul care a bruscat și a amenințat cu moartea copii într-un centru social, cercetat penal - Anchetă uriașă la IPJ Giurgiu | VIDEO
Este anchetă uriașă la Poliția Giurgiu după ce un agent a bruscat, înjurat și a amenințat cu moartea mai mulți copii dintr-un centru social. Conducerea IPJ Giurgiu a sesizat deja Parchetul pentru purtare abuzivă. După scenele halucinante, și ministrul Familiei, Natalia Intotero, a cerut un control urgent la toate instituțiile din subordinea Autorității. Imaginile cu un puternic impact emoțional au fost publicate de fostul vicepreședinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Vișinel Bălan.
ANCHETĂ disciplinară la IPJ Giurgiu și sesizarea Parchetului Giurgiu după comportamentul polițistului
Anchetă disciplinară în cadrul Poliţiei Giurgiu, după ce un poliţist a fost filmat în timp ce a agresat fizic și verbal copii instituționalizați dintr-un centru social din Giurgiu. Conducerea IPJ Giurgiu a anunțat că a sesizat Parchetul pentru purtare abuzivă în cazul agentului de poliție agresiv.
Conducerea IPJ Giurgiu a transmis vineri că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu pentru purtare abuzivă şi a dispus cercetarea disciplinară a unui poliţist, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care acesta agresează fizic şi verbal o tânără aflată sub protecţia DGASPC şi ameninţă şi înjură o altă persoană.
Potrivit IPJ Giurgiu, imaginile difuzate în spațiul public sunt din luna aprilie a acestui an, instituția afând vineri, 6 octombrie, despre comportamentul polițistului agresiv.
Poliţistul în cauză a intervenit în centrul social respectiv pentru că tinerii făceau zgomot. Potrivit imaginilor difuzate în spațiul public, alături de poliţist apare și o femeie poliţistă.
Incidentul a avut loc, potrivit IPJ Giurgiu, în 14 aprilie 2023, ”cu ocazia unei intervenţii într-un centru de tip familial aparţinând D.G.A.S.P.C, ocazie cu care au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.61/1991 (tulburarea ordinii şi liniştii publice prin producerea de zgomote)”.
Conducerea IPJ Giurgiu a transmis că a aflat despre comportamentul poliţistului în dimineaţa zilei de vineri, 6 octombrie.
”Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, cu privire la faptul că, un poliţist agresează fizic o tânără din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu şi adresează injurii şi expresii jignitoare, Compartimentul Presă şi Relaţii Publice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, este abilitat să comunice următoarele:
Astăzi, 6 octombrie a.c., la ora 07.00, conducerea inspectoratului a luat la cunoştinţă cu privire la apariţia în spaţiul public a unei filmări în care un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu agresează o persoană. (...) În continuare, conducerea inspectoratului a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, privind săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi a dispus cercetarea disciplinară a poliţistului”, se arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Giurgiu.
Scene halucinante la un centru social - Un polițist înjură și amenință cu moartea mai mulți copii
„ATENȚIE - IMAGINI CU UN PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL
Polițistul: “fir-ați ale dracului să fiți. Dacă-ți mai aud odată gura te omor.” Omul legii îi trântește și îi lovește pe copiii unui centru de copii, centrul Ansaloni din Giurgiu. Vă dați seama unde suntem?
Copiii înspăimântați anunță că se vor sinucide. Probabil vom vedea la știri în perioada următoare această tragedie de la Giurgiu.
Imaginile pe care le urmăriți le-am primit de la un copil. Ceea ce veți vedea este înfiorător.
Mai mulți copii de la un centru de copii din Giurgiu au anunțat că preferă să moară, că lupta s-a închis”, a scris Vișinel Bălan alături de videoclipul cu intervenția incredibilă a polițistului.
Ministrul Familiei, Natalia Intotero: „Nu tolerez nici un fel de batjocoră la adresa copiilor!”
În urma controlului înteprins, ministrul a sesizat că minorii trăiesc într-o situaţie de tensiune, că nu beneficiază de suficient ajutor din partea psihologilor şi că mâncarea "lasă de dorit".
”Am spus-o şi voi repeta: nu tolerez nici un fel de batjocoră la adresa copiilor, indiferent de condiţia lor. Statul are obligaţia să ofere acestor copii cazare, masă, condiţii optime pentru dezvoltare şi nu voi permite unor oameni care şi-au ales o meserie nepotrivită pentru ei să îi traumatizeze”, a afirmat Natalia Elena Intotero.
”Solicit pe această cale Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii, prin AJPIS şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor să se implice cu maximă seriozitate în rezolvarea problemelor semnalate şi identificate. În legătură cu această casă familială există deja un proces pe rol şi fac un apel către magistraţi să trateze cu celeritate dosarele care privesc cazurile în care sunt implicaţi copii din sistemul de protecţie”, a afirmat ministrul Familiei.
Nereguli uriașe descoperite de ministrul Familiei, în urma unui control inopinat la o la o casă familială din județul Giurgiu - S-au cerut controale drastice