Anchetă de PROPORȚII în Ungaria în urma scandalului Pegasus. Se caută ADEVĂRUL
Parchetul din Budapesta a anunţat, astăzi, deschiderea unei anchete după dezvăluirile apărute duminică în presă conform cărora 300 de numere de telefon ar fi fost ţinta unor ample acţiuni de spionaj. Vorbim despre faptul că mai mulți lideri mondiali se află în centrul unui scandal de amploare. Prin intermediul unui program informatic israelian, Pegasus, aceștia și-ar fi spionat rivalii politici și pe jurnaliștii incomozi.
"În urma mai multor plângeri, biroul procurorului a dispus deschiderea unei anchete privind o potenţială colectare neautorizată de informaţii confidenţiale", a precizat parchetul, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
Potrivit comunicatului citat, ancheta urmăreşte să stabilească faptele şi să determine dacă şi ce infracţiune a fost comisă.
După şase luni de investigaţii, un consorţiu de 17 media internaţionale a acuzat Ungaria că foloseşte, la fel ca Maroc, Mexic şi alte ţări, tehnologia de spionaj israeliană a grupului NSO împotriva societăţii civile.
Conform reţelei Forbbidden Stories, 300 de telefoane ale unor jurnalişti, avocaţi, aleşi sau oameni de afaceri au fost luate ca ţintă. Vorbim, practic, despre un caz unic în Uniunea Europeană.
Dezvăluirea a făcut valuri în Ungaria, acuzată cu regularitate de organizaţiile internaţionale că subminează statul de drept, de la revenirea la putere a premierului suveranist Viktor Orban în 2010.
Opoziţia liberală, reprezentanţi ai jurnaliştilor şi avocaţi au cerut o anchetă independentă.