MENIU

Anchetă de proporții în Franța ca urmare a acuzațiilor de viol la adresa lui, Nicolas Hulot, figură marcantă a ecologiștilor francezi. Ce DECIZIE a luat

Nicolas Hulot, fost ministrul francez / Profimedia

Justiţia a deschis, astăzi, o anchetă preliminară pentru viol şi agresiune sexuală a doua zi după difuzarea unui reportaj de televiziune în care se formulau astfel de acuzaţii la adresa fostului ministru francez pentru tranziția ecologică și favorabilă incluziunii, Nicolas Hulot. Cel puţin şase femei, între care o și minoră la momentul faptelor, îl acuză pe apărătorul cauzelor de mediu de violuri sau agresiuni sexuale comise în perioada 1989-2001. Acesta califică acuzaţiile drept minciuni.

Investigaţiile "vor încerca să determine dacă faptele denunţate pot caracteriza o infracţiune penală şi, având în vedere vechimea lor, dacă nu s-au prescris", a explicat procurorul din Paris, relatează Agerpres.

Într-un reportaj de 62 de minute difuzat joi seară, într-o emisiune de anchete a unui canal public, trei femei relatează agresiunile sexuale cărora susţin că le-au căzut victime.

Ancheta televizată cuprinde şi mărturia militantei ecologiste Claire Nouvian şi revine asupra plângerii pentru viol depuse în anul 2008 de Pascale Mitterrand, nepoata fostului preşedinte Francois Mitterrand, clasată din cauza prescrierii faptelor.

Alte două femei, fosta animatoare Maureen Dor şi o fostă angajată a canalului de televiziune privat TF1, au transmis echipei emisiunii mărturii scrise privind faptele de care este acuzat Nicolas Hulot.

Nicolas Hulot a negat oficial acuzaţiile şi a anunţat că părăseşte "definitiv" viaţa publică, pentru a-şi proteja apropiaţii şi fundaţia de consecinţele unui "linşaj".

În anul 1990 Nicolas Hulot, la acea vreme "personalitatea preferată a francezilor" , a decis să-şi pună notorietatea în serviciul cauzei ecologiste.