Anchetă de proporții după tragedia de la PETROMIDIA: Două victime sunt în stare gravă la Spitalul Floreasca
Două persoane sunt internate în stare gravă la Spitalul Floreasca din Capitală, cu arsuri pe mare parte din corp, după tragedia din rafinărie. Șase victime a lăsat în urmă explozia, printre care și tânărul găsit mort. Odată finalizată intervenția, oamenii legii încep ancheta de proporții.
Explozia puternică de la Rafinăria Petromidia din Năvodari a luat cu ea vieți și a pus în pericol sute de angajați ai companiei. Momentul exploziei, urmat de incendiu și degajări mari de fum a fost surprins și de martori. 4 focare a avut incendiul care putea, oricând, să transforme într-o adevărată catastrofă. Totul a pornit de la o conductă fisurată. Un om a murit și cinci persoane au fost rănite în urma exploziei.
Explozia s-a produs la un rezervor de combustibil, în plină zi. Apelul de urgență la 112 a fost dat în jurul orei 12, iar în 8 minute pompierii au ajuns la fața locului.
Bubuitura a fost foarte puternică și s-a auzit pe aproape tot litoralul. De altfel, și flăcările și fumul dens s-au văzut de la câțiva kilometri depărtare.
Imagini șocante au fost surprinse la doar câțiva zeci de metri de locul exploziei. Doi bărbați au trecut cu autoturismul aproape de rafinărie. Când își dau seama de gravitatea situației, cei doi se sperie.
Imediat după deflagrație, rafinăria a fost evacuată. A fost activat planul roșu de intervenție, iar mai mulți muncitori au părăsit panicați zona.
Procurorii din Constanța au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și pentru că nu s-ar fi luat măsuri de securitate.