MENIU

Anchetă de amploare în cazul lui Adi de la Brad. Liderul spiritual, în fața magistraților

Sursa foto: Arhivă

Este anchetă de amploare în cazul lui Adi de la Brad, autoproclamatul guru, liderul grupării „Copiii soarelui”, acuzat de hărțuire sexuală și viol. Sunt cercetaţi penal acum şi părinţii unora dintre minorii crescuţi în tabăra de la Dumbrava de Sus, din Hunedoara. Aşa-numitul lider spiritual va fi adus azi în faţa magistraţilor. El cere să fie eliberat. 

Oamenii legii au avansat cercetările în cazul lui Adi de la Brad care se va prezenta în fața magistraților după ce a fost arestat preventiv. El va cere acum cercetarea în stare de libertate. Bărbatul de 59 de ani a pus bazele unei secte în care locuiesc diferite persoane, sub pretextul că slujesc emancipării spirituale.

Guru este acuzat că ar fi comis, în mod repetat, fapte de hărțuire sexuală și de viol. Totodată, acesta ar fi împiedicat accesul la învățământul obligatoriu al minorilor care trăiesc în cadrul comunității, aceștia nefiind înscriși la nici una dintre unitățile de învățământ.

Cercetați penal sunt acum și părinții copiilor, acuzați că ar fi îngrădit copiilor dreptul la educație. Părinții vor fi și ei aduși în fața instanței.

Avocatul său a depus contestaţie şi cere ca liderul spiritual să fie judecat în libertate.

Potrivit autorităților, centrul de la Dumbrava de Sus nu a fost niciodată acreditat, iar liderul nu ar avea certificat de profesor Vipassana, o tehnică de meditație veche din India, pe care pretinde că o practică.