MENIU

Anca Alexandrescu continuă dezvăluirile din culisele statului paralel: De ce era Ponta prieten cu Horia Georgescu și când a aflat prima data despre ruperea USL

Horia Georgescu, fostul șef al Agenției Naționale de Integritate (ANI)

Dezvăluiri incendiare făcute de Anca Alexandrescu, fosta consilieră a lui Victor Ponta, la adresa statului paralel și a fostului premier social-democrat au continuat și în cadrul ediției de astăzi a emisiunii "Deschide lumea", de la Realitatea PLUS. Nume grele de la vârful statului paralel se întâlneau săptămânal pentru a pune țara la cale la partide de tenis și de băut.

"Acestea sunt doar o parte dintre intalnirile prezentate. Una dintre ele era la tenis in fiecare marti, de la ora 9.00, dar se intamplau intalniri nu numai la Pescariu (...) Acolo erau Dragnea, Horia Georgescu, chiar si Pescariu, acolo erau momentele de relaxare. Dincolo, la SRI,  - unde eu inca nu am ajuns niciodata -  probabil ca erau discutiile mai profunde. (...) Horia Georgescu (fostul președinte al Agenției Naționale de Integritate/ANI - n.r.) a avut un rol foarte important. Ulterior, au fost toti "omorati" cu procese, unii dintre ei au fost mai apoi achitati", a afirmat Anca Alexandrescu, referindu-se la dezvaluirile facute de EVZ privind momentele de relaxare de la varful statului paralel, cand se luau decizii importante pentru tara intre doua serve si o gura de vin.

Au existat zvonuri la acel moment că toate problemele cu ANI pe care le aveau membrii PSD porneau, de fapt, de la întâlnirile de tenis la care participau Horia Georgescu și Victor Ponta.

In context, ea a povestit ca Horia Georgescu venea periodic la Guvern, într-una dintre camerele in care ea nu avea acces in mod normal. "Abia cand deja era o ancheta publica in desfasurare privind modul in care se fac dosarele la ANI am fost chemata sa mi se faca cunostinta cu el. M-au intrebat daca il cunosc. Am spus ca nu. Nu am vrut sa stiu despre ce este vorba sau cu ce ar trebui sa il ajut. M-am ridicat si am plecat", a povestit fosta consiliera a lui Ponta.

Pe de alta parte, Anca Alexandrescu a povestit ca Victor Ponta i-ar fi vorbit prima data despre ruperea Uniunii Social Liberale (USL) in iulie 2013, pe vremea cand se aflau intr-o vizita in Uzbekistan, iar un an mai tarziu acest lucru s-a si intamplat, mai exact în februarie 2014. 

Pentru a demonstra cat de adanci si de incurcate sunt, de fapt, itele trase de la varful statului paralel, ea a amintit de un citat dintr-o declaratie facuta de Ponta in aprilie 2018: "Am jucat tenis cu unul dintre liderii PNL. Nu va spun acum despre cine este vorba. Daca iese si face vreo declaratie, va spun atunci". 

Vă reamintim că Agenția Națională de Integritate este o autoritate administrativa autonoma de control, ce exercită un control administrativ, specializată în verificarea averilor dobândite în timpul exercitării unei funcții publice, conflictelor de interese și a incompatibilităților. Aceasta a fost înființată în anul 2007, la presiunea Comisiei Europene, activitatea sa fiind monitorizată de-a lungul timpului de Consiliul Naţional de Integritate (CNI).

Mai multe articole despre:
anca alexandrescu statul paralel