MENIU

Anca Alexandrescu, după atacul la Realitatea PLUS: Reacția comunistoidă, rusofilă prin care cer CNA ridicarea licenței e o dovadă că deranjăm foarte tare

Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel

Anca Alexandrescu a reacționat după cererea unui alt trust din mass-media către Consiliul Național al Audiovizualului de a retrage licența Realitatea PLUS după ce a prezentat ancheta semnată de jurnalistul Liviu Alexa despre achiziția Telekom și grupul Digi în emisiunea Culisele statului paralel.

 

„O altă dovadă a faptului că deranjăm foarte tare și că reușim să aducem in fata dvs subiecte pe care alții nici nu îndrăznesc să le aducă este reacția comunistoidă rusofilă a celor de la trustul Prima TV, trust concurent  de pe piață, care și-au permis să trimită către CNA o cerere prin care solicită ridicarea licenței Realitatea PLUS. Asta dovedește încă o dată că îngrijorarea exprimată ieri, nu am făcut nicio acuzație, ci ingrijorări vizavi de posibilitatea ca aceste personaje sunt într-o încrengătură cu grupul de la Cluj până în gât, dar si cu serviciile secrete, vor putea pune în pericol atât alegerile din anul următor cât și politica din România prin influența pe care ar putea să o aibă în urma achiziției unei companii de telefonie, având în același grup anturaj si celelalte instituții care controlează media și pot să scoată din grilă oricând un post de televiziune.

Isteria lor dovedește încă o dată că noi avem dreptate.

Am spus foarte clar că am preluat ancheta de la Liviu Alexa, alături de care sunt și eu, alături de Clubul de Presă.

Am senzația că oamenii aceștia se cred poate în Rusia, Coreea... Să ceri unei instituții a statului să ridice unui post de televiziune că a îndrăznit să preia o anchetă și să ridice în spațiul public un subiect care ar putea să reprezinte și o chestiune de siguranta națională. Nu o spun eu, ci președintele Consiliului Concurenței, care a anuntat că vor investiga această achiziție și o vor analiza la începutul anului viitor. 

Cu mult, cu foarte mult tupeu, cei despre care am vorbit aseară, că patronii (Clever Media, n.r.) își doresc să cumpere Telekom, am prelulat ancheta de la Liviu Alexa de la Cluj, între timp ei au trimis un comunicat de presă și, cu mult tupeu, au cerut celor de la CNA să retragă licența Realitatea PLUS.

Domnii care cer ridicarea licenței, de la Clever Media, dl Tomșa, împreună cu niște prieteni de la Cluj, mai de mult avea o relație foarte apropiata si cu dl Vasile Dîncu și cu dl Ioan Rus , că ei au preluat  Look Tv fondată de dl Vasile Dîncu si dl Rus cu dl A. Paskany. 

Dl Dîncu, de la PSD. (...)  Relația apropiată cu dl Coldea, cu dl Maior, nici nu e nevoie să dovedesc ceva, sunt de notorietate publică.

Lucrul pe care l-am făcut aseară a fost să atragem atenția asupra unei chestiuni de siguranță națională, lucru pe care l-a confirmat chiar ieri șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care a spus ca investighează această achizitie. Eu am preluat această anchetă jurnalistică de la Liviu Alexa și am atras atenția asupra pericolului unui posibil monopol. (...)

Si Bogdan Chirițoiu , președintele Consiliului Concurenței, a declarat pentru HotNews că o decizie va fi luată în anul viitor: Am primit documentația referitoare la intenția Quantum Projects SRL de a prelua Telekom Romania. În perioada următoare vom analiza în ce măsură se poate realiza această tranzacție și cum afectează concurența pe piață. Vom lua o decizie, cel mai probabil, la începutul anului viitor. În plus, trebuie avut în vedere că este un domeniu strategic și, ca urmare, Comisia pentru Examinarea Investițiilor va face o analiza din punct de vedere al securității”, a afirmat Anca Alexandrescu, joi seară, la Culisele statului paralel.

Liviu Alexa: Teszari nu este miliardarul fără chip, este miliardarul cu chipiu - Dezvăluiri explozive despre mutarea trustului Digi