MENIU

Anca Alexandrescu despre scandalul gunoiului din Sectorul 1: Un șantaj în stil mafiot, pot bănui implicarea unor generali din servicii

Anca Alexandrescu, realizator Culisele Statului Paralel

Realizatoarea Anca Alexandrescu susține că situația de criză generată de blocarea ridicării gunoiului din sectorul 1 este un șantaj de tip mafiot pus la cale de oameni care susțin că ar controla compania Romprest. Jurnalista a afirmat că unul dintre personajele cheie, directorul general adjunct Bogdan Adimi, a încercat să facă și asupra ei același gen de presiuni, când a fost subiectul unor dezvăluiri în emisiunea Culisele Statului Paralel. 

"Noi am dezbătut la Culisele Statului Paralel acest subiect, noi suntem hăituți în instanță de cei trei domni – Bogan Adimi, Andrei Dracea și Orlando Valache.

Ăsta e stilul, un stil mafiot. Vă amintesc că eu am intrat în direct cu dl. Adimi, care încearcă în continuare să intimideze, iată, și pe primarul sectorului 1, Clotilde Armand, și vă spun că nu este prima data când procedează așa. Așa a făcut și când a intrat în direct cu mine, timp de o oră, a avut o atitudine în același stil. Mai mult, mi-a trimis și mesaje pe whatsapp, am fost nevoită să-l blochez, au făcut acțiuni in instanță.

Vreau să vă spun, în premieră, că luni, la Culisele Statului Paralel, o să facem o legătură și mai clară cu atentatul de la Arad, pentru că aceste clanuri mafiote se extind tot mai mult în România, deoarece în sectorul 1 nu este altceva decât o acțiune de intimidare, pe banii cetățenilor, în acest fel încât acest grup să obțină sume și mai mari din bani publici", a afirmat Anca Alexandrescu, in direct la Realitatea Plus.

Florian Coldea, omul din spatele lui Dracea?

Jurnalista a mai amintit că în spatele acțunilor din prezent ale celor care se erijează drept managerii Romprest se află un întreg lanț de suspiciuni și chiar acuzații grave.

"Este o mare suspiciune privind modul în care a fost “executat”, cu ghilimelele de rigoare, fostul patron Romprest, Florin Walter. Noi am prezentat, la Culisele Statului Paralel, modul în care au fost urmăriți, amenințați, urmăriți, li s-au făcut plângeri, au fost intimidați. Asta este stilul, un stil mafiot.

Întrebarea mea este, totuși, aceste acțiuni sunt legate de siguranța cetățeanului, de sănătatea publică și mă întreb ce fac serviciile secrete? Eu am vorbit despre legăturile dl. Dracea cu Florian Coldea. Cum de acești oameni sunt liniștiți, nu-I întreabă nimeni absolut nimic? Singura concluzie pe care pot să o trag este că există aceiași generali din SRI care au putere, au finanțe, au influență încă și care-i ajută pe acești oameni să-și impună comportamentul acesta de stil mafiot", a afirmat Anca Alexandrescu.