MENIU

Analiza medicală pe care ar trebui să o facă orice femeie

Cele mai mari 5 greşeli de sănătate pe care le fac femeile trecute de 30 de ani

Specialiștii susțin faptul că ecografia mamară, anuală, trebuie să fie făcută începând cu vârsta de 20 de ani, iar mamografia, după 40-45 de ani. Acestea sunt obligatorii pentru depistarea unui eventual cancer mamar, în stadiu incipient.

Atunci când femeile înaintează în vârstă, este foarte important să meargă anual să-și controleze sânii. Cele mai periculoase semne sunt: dacă femeia nu a născut niciodată, dacă a efectuat tratamente cu estrogeni timp îndelungat, dacă are un istoric familial în care multe rude au avut cancer mamar sau ovarian sau dacă are niște mutații genetice.

”Orice femeie peste 45 de ani, indiferent de alți factori de risc, ar trebui să facă, anual, un examen care să fie reprezentat de o ecografie mamară și o mamografie. În funcție de modificările găsite, de modificările sânilor, de factorii de risc, de caracteristicile pacientei, se poate decide ritmicitatea acestor investigații. În principiu, o mamografie între unul și doi ani, pentru populația generală și dacă e vorba de persoane care nu au născut și sânii sunt mai denși, o ecografie în acest interval e extrem de utilă. Din când în când, la nevoie, un examen RMN mamar”, a spus, pentru doctorulzilei.ro, prof. dr. Alexandru Blidaru, Președintele Societății Române de Chirurgie a Sânului și Oncologie. Acesta este de părere că screeningul prin mamografie poate să reducă mortalitatea prin cancer mamar pentru că boala poate fi diagnosticată devreme și tratată mai ușor, cu rezultate mult mai bune.

”E bine ca până la 45 de ani, în afară de palparea lunară a sânilor care poate pune în evidență niște modificări, dar de obicei le pune în evidență târziu, ecografia mamară, anuală, e o atitudine foarte bună, preventiv, începând cu 20 de ani”, a mai adăugat profesorul Blidaru.