ANAF vrea să devină Big Brother. Avocații refuză să fie turnători la Fisc
Contabilii, avocaţii, auditorii şi consultanţii fiscali vor fi obligaţi să raporteze zilnic la Fisc operaţiunile de peste 5.000 euro de care "au luat cunoştinţă".
Cerinţa este reclamată ca inacceptabilă pentru că încalcă secretul profesional, este o sursă de abuzuri şi transformă ANAF în supraveghetorul tuturor mişcărilor de bani la nivel naţional, spun specialiştii.
Conform unei modificări propuse în Codul de procedură fiscală, avocaţii, contabilii, experţii contabili, consultanţii fiscali, auditorii, dar şi alte categorii vor fi obligaţi să transmită ANAF zilnic, „operațiunile în lei sau în valută despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro", scrie Capital.ro.
Conținutul informațiilor, standardul de transmitere, tipurile de informații și soldurile aferente conturilor bancare, precum şi procedura de transmitere urmează să fie aprobate prin ordin al preşedintelui ANAF.
„Cum adică să raportezi zilnic ca avocat, notar, auditor, contabil, etc operaţiuni de care „ai luat la cunoştinţă"?! Atenţie: nu vorbim aici numai de operaţiuni cu numerar, ci de orice operaţiuni, inclusiv prin bancă, pe care şi băncile vor trebui raporteze zilnic, nici de operaţiuni la care ai asistat ca profesionist, ci inclusiv de operaţiuni despre care afli, inclusiv întâmplător! Lăsând la o parte ridicolul în care ne pune pe toţi, cine va procesa toate aceste informaţii? Concluzia mea este că asistăm la o deteriorare fără precedent a calităţii mediului de afaceri din ţara noastră", spune avocatul Gabriel Biriş.
Avocații refuză să fie turnători la ANAF
Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) solicită Senatului şi Camerei Deputaţilor eliminarea acestor prevederi care încalcă grav secretul profesional.
Într-o informare postată ieri pe site-ul său, UNBR solicită tuturor barourilor din România să se alăture demersului lor prin care cer Senatului şi Camerei Deputaţilor să elimine din Codul de Procedură Fiscală obligaţia avocaţilor de a informa zilnic ANAF cu privire la operaţiunile în lei sau valută, despre care au luat cunoştinţă cu ocazia desfăşurării activităţii, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro.
„Corpul de avocaţi solicită eliminarea acestor prevederi care încalcă grav secretul profesional deoarece obligaţia de raportare către ANAF a operaţiunilor care depăşesc un anumit plafon valoric transformă avocaţii în agenţi administrativi şi ştirbeşte grav independenţa profesională a avocatului", notează UNBR.
În sprijinul solicitării, avocaţii au invocat faptul că, prin eliminarea prevederilor incriminate, va fi protejată atât profesia de avocat, cât şi cetăţeanul şi entităţile pe care le reprezintă.
„Corpul profesional al avocaţilor nu acceptă să raporteze zilnic informaţii organelor fiscale, în formatul, cu conţinutul şi detaliile pe care le va stabili preşedintele ANAF, prin norme infraparlamentare, pe baza unei norme de atribuire de competenţă într-un domeniu ce vizează activităţi care ţin de domeniul vieţii private a clienţilor ori de secretul comercial al afacerilor, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale specifice privind secretul profesional", se arată în document.