MENIU

ANAF, cu ochii pe anumite categorii de români. Cum vrea Fiscul să descopere nereguli

ANAF va fi cu ochii pe românii care obțin venituri din anumite domenii specifice, considerate ca „având riscuri mari de neconformare”.

Potrivit strategiei, domeniile specifice identificate ca având riscuri mari de neconformare includ nedeclararea sau subdeclararea veniturilor obținute de către liber profesioniști, veniturile din chirii, precum și veniturile din investiții, conform Adevărul.

Astfel, pentru a afla care sunt de fapt veniturile ce trebuie impozitate, ANAF va face o serie de verificări, inclusiv asupra membrilor familiei și a stilului de viață pe care îl duc aceștia.

Extinderea colectării datelor de la terți

Datele adunate de la terți cu privire la comerțul electronic și alte venituri obținute prin platformele online (cum ar fi marketplace-urile) vor fi folosite pentru a verifica dacă persoanele fizice și-au îndeplinit obligația de înregistrare fiscală. Practic, autoritățile vor putea să analizeze punctual istoricul tranzacțiilor unei persoane anume. Deși nu se face o referire directă, cei de la ANAF par să vorbească despre anumite raportări ce urmează să fie implementate în perioada următoare (raportarea tranzacțiilor prin marketplace-uri și raportarea trimiterilor de colete cu plată ramburs).

Totodată, sunt avute în vedere și noi tipuri de raportări, schimburi de informații și nu numai:

- companiile care emit carduri de credit și carduri de debit să raporteze periodic (de exemplu, anual) datele titularilor și volumul de tranzacții, iar intermediarii tranzacțiilor cu criptomonede să raporteze periodic aceste activități;

- agenții imobiliari să raporteze contractele de închiriere sau platformele de închiriere să raporteze contractele de închiriere încheiate prin intermediul agenților imobiliari;

- să se facă un schimb automat de informații cu ANAF în privința registrelor imobiliare, registrelor auto, registrelor de acțiuni;

- transmiterea telefonică a sesizărilor de evaziune fiscală, cu garantarea anonimității pentru cei care le fac.

Practic, în strategie este explicat că toate aceste informații financiare, alături de cele care deja ajung la ANAF, vor fi folosite pentru a căpăta o imagine de ansamblu asupra tranzacțiilor derulate într-un an de o persoană și a identifica riscurile fiscale: „Valorificarea datelor privind soldurile conturilor bancare interne, soldurile conturilor din străinătate, volumul de tranzacții efectuate cu cardul de credit, achizițiile de acțiuni, imobiliare, autoturisme și tranzacțiile cu monedă electronică pentru a crea o imagine completă a volumului de tranzacții într-un anumit an și a identificării riscurilor de neconformare.”

Stabilirea bazelor de impozitare prin estimare pentru a impozita în baza stilului de viață

Din documentul publicat de ANAF reiese că urmează să vedem „dezvoltarea cadrului legal și procedural privind stabilirea venitului impozabil pe baza metodelor indirecte de stabilire a veniturilor, inclusiv pe baza indicatorilor stilului de viață”. În acest sens, personalul care face verificările va avea o formare profesională specială.

Ba mai mult, inspectorii nu se vor rezuma doar la datele financiare ale persoanei fizice vizate de un control, ci își vor extinde verificările inclusiv la alți membri ai familiei pentru a identifica neconcordanțele. Mai exact, în document scrie că unul dintre obiective este „extinderea capacității de analiză la întreaga familie a contribuabilului, inclusiv datele financiare și patrimoniale ale soțului/soției și ale copiilor”. În acest fel, autoritățile vor putea să facă periodic comparații automate între veniturile estimate de ele și veniturile declarate de contribuabili, mai ales prin Declarația Unică.

Optimizarea controalelor și înmulțirea numărului de verificări documentare

ANAF scrie că verificările ar urma să fie optimizate în așa fel încât să se axeze în special pe contribuabilii cu risc ridicat care au potențialul de a obține venituri mari. În plus, se vor stabili domeniile cu risc ridicat ce au prioritate și inspectorii care vor derula controalele vor avea parte de o pregătire specializată. În același timp, se dorește creșterea numărului de verificări documentare (acele desk audit-uri care se derulează exclusiv de la distanță).

Mai multe articole despre:
fisc viata sociala nereguli taxe impozite