MENIU

Ana Blandiana: Asistăm la manipulări grosiere, ca acum 27 de ani în Piaţa Universităţii

Ana Blandiana: Asistăm la manipulări grosiere, ca acum 27 de ani în Piaţa Universităţii

Unii lideri ai PSD spun "minciuni gogonate" despre protestatarii din Piaţa Victoriei şi nu vin cu nimic nou faţă de “manipulările grosiere” de acum 27 de ani din Piaţa Universităţii. Declaraţia a fost făcută la RFI de poeta Ana Blandiana, care precizează că participă la protestele din aceste zile din faţa Guvernului. Ea mai spune că Puterea a fost asumată de un "personaj de provincie" şi că nu există o fractură în societate, între "tineri" şi "bătrâni".

Reporter: Cum priviţi protestele faţă de Ordonanţa 13, care durează de aproape două săptămâni?

Ana Blandiana: Păi, în primul rând, le privesc din interior. Am fost în multe dintre aceste zile acolo, dar mai important decât asta este faptul că le privesc din perspectiva cuiva care a stat 50 de zile în Piaţa Universităţii. Mi se pare extraordinar că mai ales în ultimele zile, în ultima săptămână, să zicem, a început să apară această conştiinţă a continuităţii protestelor de atunci, pentru că la urma urmei mi se pare şi normal, pentru că şi metodele folosite de ceilalţi seamănă leit, adică e ca şi cum n-ar fi trecut 27 de ani. Am observat că a apărut pe Internet o variantă a “imnului golanilor”, că a apărut o a doua Proclamaţie de la Timişoara, chiar dacă e mai puţin profesionistă, ca să zic aşa, dar conţine toate adevărurile necesare.

Mi se pare un imens câştig pe de o parte această trezire la conştiinţă a tinerei generaţii, este ca o trezire propriu-zisă, pentru că mie mi se părea o adevărată tragedie faptul că tinerii nu merg la vot de exemplu sau că nu le pasă. Deodată se vede că nu e adevărat, că le pasă şi că le va păsa. Pe de altă parte, este extraordinar ecoul internaţional din care câştigă nu numai protestul din Piaţa Victoriei, fenomenul Piaţa Victoriei, să-i zicem, cum era fenomenul Piaţa Universităţii, câştigă chiar România, câştigă poporul român, care este privit cu respect şi ca un popor, nu ca o populaţie.

Vreau să vă spun sincer, ca un om care n-a fost niciodată de partea PDSR-ului, PSD-ului şi aşa mai departe, sper din toată inima că acest partid mare va folosi acest prilej pentru a se reforma, iar România în urma acestor proteste va câştiga un partid social-democrat adevărat.

Rep.: Unii lideri ai actualei Puteri au spus că manifestanţii sunt manipulaţi şi intoxicaţi. Cum le răspundeţi?

A.B.: Vreau să vă spun că în timpul Pieţei Universităţii, asta mi s-a părut culmea, cel puţin personal, pentru mine, am văzut o foaie de hârtie, un fel de manifest care fusese aruncat în Moldova şi care era semnat “Căpitanul”, probabil căpitanul legionarilor, presupun şi care spunea “Dragi prieteni, aveţi încredere în Doina Cornea, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, ei sunt reprezentanţii mei, ei vorbesc în numele meu”. Era ceva de neînchipuit ce-a putut să le dea prin cap, să inventeze! Deci este acelaşi tip de manipulări grosiere.

Mai multe articole despre:
protest Piaţa Victoriei Ana Blandiana