MENIU

Ana Birchall rupe tăcerea: de ce a sunat-o pe mama Alexandrei, ca să-i spună date din dosar

Ana Birchall, ministrul Justiţiei, a informat telefonic familia Alexandrei Măceşanu că tânăra de 15 ani ar fi fost fost ucisă şi incinerată de Gheorghe Dincă, imediat după ce INML a confirmat probe ADN găsite în soba improvizată a inculpatului.

Ana Birchall a fost acuzată că ar deţine date din dosar, fără să aibă acest drept. Demnitarul s-a justificat, spunând că a fost un gest uman.

"Eu cred că temeiul legal există, vă asigur că din punct de vedere legal şi profesional s-a respectat legea. Nu există niciun fel de eroare de procedură. Vreau să vă spun că moral a fost un gest normal, firesc. Ce nu ştie multă lume e că în toată această perioadă eu am păstrat o strânsă legătură cu familia Măceşanu. Eu am vorbit cu mama Alexandrei, i-am promis că, indiferent de oră, nu va afla de la TV. A fost cel mai greu telefon pe care l-am dat. A fost un gest uman. Discuţiile mele cu părinţii au fost ca de la mamă la mamă. Si a-i proteja pe părinţi să nu afle o astfel de informaţie pe surse a fost un minim gest de respect faţă de părinţii Alexandrei îndureraţi. Nu vreau să comentez mai mult", a spus Ana Birchall la Antena 3.

Citiţi şi:

Denise Rifai: Ana Birchall nu trebuia să se amestece în anchetă și să telefoneze familiei Alexandrei

Mai multe articole despre:
Ana Birchall