Americanii își deschid secție de poliție pentru traficanții români
Detectivii din Statele Unite ar putea lucra, în curând, și în București. Guvernul discută în ședință un memorandum care prevede înființarea unei secții de investigații criminale transfrontaliere. Conform documentului aflat pe masa executivului, centrul se va ocupa de combaterea traficului de droguri și persoane, dar și de fraude financiare.
O unitate de investigare a criminalității transfrontaliere ar urma să aibă sediul la București. Aceasta va reuni polițiștii din Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră dar și polițiștii veniți special din Statele Unite ale Americii. Scopul acestei unități este combaterea crimitații pe anumite paliere: traficul de droguri, traficul de persoane și criminalitatea economică.
De-a lungul timpului, specialiștii de la Biroul Federal de Investigații au avut foarte multe de spus despre traficul de persoane din România și au întocmit rapoarte amănunțite care descriu pe larg situația dramatică din țara noastră.
Totodată, această unitate ar trebui să ajute și la combaterea criminalității pe linie economică. În acest domeniu sunt incluse fraudele cu carduri de credit despre care auzim din ce în ce mai des în ultima perioadă, prin urmare ajutorul și expertiza americanilor sunt binevenite .