MENIU

America anunță prin vocea președintelui că Statul Israelian va normaliza relațiile cu Sudanul

trump sudan israel

Israelul va normaliza relaţiile bilaterale cu Sudanul, a anunţat vineri seară preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, în contextul în care Washingtonul a mediat negocierile între cele două ţări.

"Statul Israel şi Republica Sudan au convenit să facă pace", a declarat Donald Trump, conform cotidianului Times of Israel, citat de Mediafax. Preşedintele SUA a făcut anunţul după o reuniune prin videoconferinţă cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, cu generalul Abdel Fattah al-Burhan, preşedintele Consiliului Suveran din Sudan, şi cu premierul Sudanului, Abdalla Hamdok.

În urmă cu câteva ore, Donald Trump anunţase eliminarea Sudanului de pe lista Administraţiei de la Washington cu ţările acuzate de susţinerea terorismului. Acordul dintre Israel şi Sudan intervine după cele pe care Guvernul Benjamin Netanyahu le-a semnat recent cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrain.

Mai multe articole despre:
Trump sudan Israel