MENIU

Amenzi usturătoare pentru angajații care nu se vaccinează anti-Covid

Ce prevede legea certificatului verde. Foto: Profi Media

Angajații care nu se vaccinează anti-Covid-19 ar putea plăti amenzi de până la 50.000 de lei sau ar putea fi suspendați din funcții, potrivit proiectului legii Certificatului verde.

Negocierile pe tema acestei legi nu s-au finalizat deocamdată.

În urma celor mai recente discuții, propunerea a fost ca angajații de la stat sau privat să primească teste gratuite 45 de zile. După această perioadă, aceștia vor trebui să își plătească singuri testarea, dacă nu se vor vaccina.

La această variantă s-a ajuns după ce PNL a propus ca angajații nevaccinați și testați pozitiv să-și plătească singuri tratamentul și spitalizarea, însă celelalte partide s-au opus.

Propunerea a fost făcută în contextul în care costurile pentru tratarea pacienților Covid sunt foarte mari, mai ales pentru cei care ajung la ATI. Doar pentru un pacient, oxigenul necesar pentru o lună costă peste 160.000 de lei.

Detalii despre locul în care se vor realiza testele gratuite nu au fost făcute publice. Cel mai probabil, fiecare companie își va crea o procedura internă pe baza normelor emise de Ministerul Sănătății.

Legea Certificatului verde prevede însă și amenzi uriașe pentre angajații nevaccinați. Cei care o încalcă ar putea fi amendați cu până la 50.000 de lei sau suspendați.

De asemenea, legea mai prevede amenzi de până la 100.000 de lei pentru angajatorii care îi primesc la muncă pe angajații care nu au rezultat negativ la testul Covid, nu s-au vaccinat sau nu au dovada că au trecut prin boală în ultimele șase luni.

În timp ce PSD a propus ca certificatul verde să nu mai fie obligatoriu dacă rata de infectare va scădea, PNL vrea ca documentul să rămână valabil indiferent de incidență.

Proiectul legii Certificatului verde va fi dezbătut de cele șase comisii de specialitate din Parlament și votat săptămâna viitoare în Plen.