Amenzi uriașe pentru cei care nu-și fac publice lucrările de licență, masterat sau doctorat
Persoanele care nu vor da publicității conținutul lucrărilor pe baza cărora au fost evaluați și au finalizat cursuri de licență, masterat sau doctorat vor risca nerecunoașterea titlului obținut cu ajutorul respectivei lucrări științifice. Măsura este prezentă într-un proiect de act normativ înregistrat recent la Senat pentru dezbatere.
Propunerea legislativă privind înfiinţarea şi funcţionarea Depozitului Electronic Naţional al Lucrărilor Ştiinţifice a fost înregistrată de curând la Senat și ar putea aduce schimbări privind lucrările științifice realizate în instituțiile de învățământ superior sau în cadrul proiectelor de cercetare finanțate de către stat.
Pentru a se putea aplica, proiectul de act normativ are nevoie de votul Parlamentului, de promulgare și de publicare în Monitorul Oficial.
Concret, proiectul de lege prevede înființarea, în cadrul Bibliotecii Naționale a României, a Depozitului Electronic al Lucrărilor Științifice. Conform inițiatorilor proiectului, acest depozit va reprezenta “un fond național, în format electronic, al lucrărilor științifice realizate în unitățile de învățământ superior, institutele și centrele de cercetare finanțate din fonduri publice, precum și cele realizate în cadrul proiectelor de cercetare finanțate parțial sau în întregime din fonduri publice”.
Lucrările științifice pot fi lucrări de licență, dizertații pentru finalizarea studiilor de masterat, teze de doctorat, articole, analize și rapoarte cu caracter științific.
Potrivit proiectului, toate lucrările științifice realizate în instituțiile de învățământ superior de stat din România sau în cadrul unor proiecte finanțate de către stat trebuie să fie transmise și depozitate, în termen de maximum 30 de zile de la data susținerii sau finalizării și în format electronic, în acest depozit. Accesul liber și gratuit la aceste lucrări va fi permis după trei luni de la depunerea acestora și numai de la calculatoarele Bibliotecii Naționale a României prin Platforma online a Depozitului, platformă realizată și administrată de Biblioteca Națională.
Pentru neîndeplinirea obligațiilor de depunere a lucrărilor se pot aplica mai multe sancțiuni, care pot fi amenzi de până la 3.000 de lei pentru persoanele fizice și 5.000 de lei pentru persoanele juridice sau chiar nerecunoașterea titlului obținut prin respectiva lucrare științifică și sistarea oricăror beneficii academice, profesionale sau de cercetare.