Amenzi pentru medicii de la ATI Sibiu, după ancheta privind pacienţii COVID legați de paturi
Directorul de îngrijiri și medicul șef ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu au fost amendați cu câte de 12.000 de lei, după dezvăluirile unui fost angajat, care spunea că pacienţii din ATI erau neglijaţi și legați de paturi.
Pentru nerespectarea procedurii privind legarea pacienților, respectiv lipsa registrului de contenție și a acordului, directorul de îngrijir al spitalului a fost amendat cu 2.000 de lei, iar pentru lipsa parafei medicilor specialiști sau primari în foile de observație unde există doar parafa medicului rezident an I sau II s-a aplicat o amendă medicului șef ATI, acesta fiind și coordonatorul de rezidențiat, în valoare de 10.000 de lei, se arată în raportul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, citat de Mediafax.
De asemenea, potrivit documentului, s-au formulat „o serie de prescripții cu termene”:
- Procedura de contenție va fi actualizată conform prevederilor Legii nr. 487/2002 cu modificările și completările ulterioare, procedură de care va răspunde conducerea unității sanitare și luarea la cunoștință de către personalul cu atribuții la nivelul secțiilor.
- Întocmirea unei proceduri cu privire la trasabilitatea foii de observație și arhivarea acestora cu termene stabilite ( de la deces, de la externare, de la transfer, etc. până la arhivare) – termen de 7 zile – procedură de care răspunde conducerea unității sanitare și luarea la cunoștință de către personalul cu atribuții la nivelul secțiilor.
- Medicii primari și specialiști ATI vor supraveghea activitatea medicilor rezidenți an I și II cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, inclusiv să contraparafeze foile de observație - răspunde personalul cu atribuții.
- Foile de observație vor fi completate la zi cu precizarea corectă în timp a evoluției stării de sănătate a pacientului – răspunde medicul curant.
Pe de altă parte, reprezentanţii Colegiului Medicilor Sibiu au afirmau că au fost prezentate ca practici abuzive nişte proceduri medicale obişnuite într-un serviciu ATI, fapt ce ar "denota absenţa unor cunoştinţe medicale minime în domeniu”.
Ancheta de la secția ATI Sibiu s-a declanșat după ce o fostă angajată a relatat, sub protecţia anonimatului, că pacienţi în stare gravă cu COVID-19 au fost legaţi de mâini şi de picioare, ignoraţi de cadrele medicale și sedaţi, tratament ce ar fi dus la moarte prin sufocare.