AMENZI pentru companiile care nu plătesc egal femeile și bărbații. Despăgubiri pentru angajații discriminați
Comisia Europeană vrea mai multă transparență și corectitudine în ceea ce privește modul de salarizare a femeilor și bărbaților. Mai multe măsuri care ar putea fi anunțate joi vor obliga firmele cu peste 250 de angajați să publice un raport cu diferențele salariale, sub sancțiunea unei amenzi.
Măsurile C.E. au și rolul de a consolida accesul la justiție pentru lucrătorii discriminați.
Comisia dorește ca fiecare stat membru să stabilească sancțiuni specifice, inclusiv un nivel minim de amendă în cazul încălcării normelor privind egalitatea de salarizare, potrivit unui document obținut de AFP.
Sursa citată arată că se dorește inversarea sarcinii probei pentru că angajatorul va trebui în mod implicit să demonstreze că nu a existat nicio discriminare. În cazul unei discriminări dovedite pe bază de sex, ar trebui să poată fi compensate și recuperate toate salariile și bonusurile pierdute.
”Discriminarea de remunerare între sexe este o problemă sistemică, dar dificil de dovedit. Odată cu introducerea regulilor de transparență a salariilor și a unui mecanism de aplicare a acestora, lucrătorii vor avea instrumentele de care au nevoie pentru a obține informațiile solicitate cu privire la potențialele diferențe salariale”, a declarat comisarul pentru egalitate Helena Dalli, citată de hotnews.