Amenzi la protestele din Capitală - Jandarmeria a anunțat că va aplica sancțiuni - 1.300 de manifestanți
Protestele din Capitală s-au lăsat cu amenzi. Manifestările au avut autorizație din partea autorităților însă a fost depășit numărul de participanți.
UPDATE: Jandarmeria a emis un comunicat de presă prin care anunță faptul că mai multe persoane au fost amendate la protest:
"În legătură cu manifestațiile publice de protest care au avut loc astăzi, 20 martie a.c., în zonele Piața Victoriei, Piața Universității, Parc Izvor și zona statuii Leu, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:
Până la momentul întocmirii acestui comunicat, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.950 de lei, atât organizatorilor cât și unora dintre participanți.
Organizatorii activităților au fost sancționați contravențional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți, nu au asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 293 din 10 martie 2021 și nu au respectat locul de desfășurare a activităților declarate.
Participanții la adunările publice au fost sancționați pentru că nu au respectat măsurile individuale de protecție sanitară.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea și a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor care se impun", se arată în comunicatul Jandarmeriei.
UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei din București, Georgian Enache, a anunțat la Realitatea PLUS că și protestatarii care nu au purtat mască sau au încălcat regulile vor fi sancționați. Ei ar putea să primească, conform legii, sancțiunea în următoarele 6 luni de zile, după ce vor fi identificați.
Organizatorii manifestaţiilor din Piaţa Victoriei şi Piaţa Universităţii vor fi sancţionaţi contravenţional pentru că nu au luat măsuri astfel încât să nu fie depăşit numărul maxim de 100 de participanţi, informează Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
La proteste au participat în jur de 1.300 de oameni. O parte dintre aceștia au protestat la Piața Victoriei și cealaltă parte la Piața Universității. În jurul orei 19 cele două grupuri s-au deplasat spre Parcul Izvor, în fața Parlamentului unde au continuat să scandeze. Abia după ora 20 grupul de protestatari a ajuns și la Cotroceni.
"Organizatorii activităţii vor fi sancţionaţi contravenţional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depăşirea numărului maxim de 100 de participanţi şi pentru că nu au asigurat respectarea de către aceştia a celorlalte măsuri de protecţie sanitară, în conformitate cu prevederile HG 293 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, participanţii la aceste adunări publice care nu s-au conformat recomandărilor forţelor de ordine şi nu au respectat măsurile sanitare de protecţie individuală prevăzute de legislaţie vor fi identificaţi şi sancţionaţi în raport de prevederile legale încălcate.
Sute de persoane au participat sâmbătă la proteste organizate în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Universităţii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de măsurile de restricţie introduse de către autorităţi în contextul pandemiei de COVID-19.
Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a informat vineri că mai multe adunări publice sunt anunţate pentru sâmbătă în Capitală, recomandându-le participanţilor să păstreze distanţa fizică faţă de celelalte persoane şi să poarte în mod corespunzător masca sanitară de protecţie.