MENIU

AMENINȚĂRI de la oamenii lui Putin: Livrările de arme occidentale în Ucraina implică NATO în conflict şi duc la o escaladare "imprevizibilă"

AMENINȚĂRI de la oamenii lui Putin

Noi amenințări de la oamenii lui Putin. Livrările de arme occidentale în Ucraina implică NATO în conflict şi duc la o escaladare "imprevizibilă", a declarat ministrul Apărării, Serghei Şoigu, într-o teleconferinţă cu oficiali militari.

„SUA şi aliaţii săi încearcă să prelungească conflictul cât mai mult posibil. Pentru a face acest lucru, ei au început să furnizeze arme ofensive grele, îndemnând în mod deschis Ucraina să pună stăpânire pe teritoriile noastre. De fapt, astfel de paşi antrenează ţările NATO în conflict şi ar putea duce la un nivel imprevizibil de escaladare", a afirmat Serghei Şoigu.

Aluzia sa la "teritoriile noastre" pare să fie o referire la cele patru regiuni din estul şi sudul Ucrainei - Doneţk, Luhansk, Zaporojie şi Herson - pe care Rusia le-a anexat unilateral în septembrie anul trecut, fără a le controla însă în totalitate.

Şoigu a mai declarat că operaţiunile militare din apropierea Vuhledar şi a oraşului Bahmut din estul Ucrainei - unde Rusia şi-a intensificat ofensiva - "progresează bine".

Mai multe articole despre:
amenintari kremlin soiugu putin