MENIU

Amenințarea Rusiei. Moscova pune la cale atacuri teroriste și sabotaje în Europa

Rusia nu se dă înapoi de la atacuri teroriste în Europa. Foto/Profimedia

Serviciile de informații din statele europene și-au avertizat deja guvernele despre posibile atacuri fizice ale Rusiei în Europa.

Serviciile de informații europene și-au avertizat guvernele în legătură cu amenințarea sabotajelor și atacurilor teroriste organizate de Rusia pe continentul european, a relatat duminică, 5 mai, Financial Times (FT), citând oficiali din trei agenții de informații din Europa, scrie DW.

Moscova a început să planifice în mod activ deteriorarea infrastructurii europene prin explozii și atacuri incendiare, fără a se preocupa de moartea civililor, a precizat ziarul. Sursele ziarului au declarat că Rusia a pornit pe un curs de conflict permanent cu Occidentul din cauza asistenței acordate Ucrainei în opoziția acesteia față de agresiunea militară rusă.

În timp ce agenții Kremlinului au o istorie îndelungată a unor astfel de operațiuni, există tot mai multe dovezi ale unui efort mai agresiv și mai concertat, a susținut Financial Times, pe baza unor evaluări ale experților din mai multe țări europene.

Mai multe atacuri de sabotaj au fost deja înregistrate în 2024

FT citează în publicație mai multe exemple de sabotaje recente care au avut deja loc în țări europene. De exemplu, la sfârșitul lunii aprilie, în Marea Britanie, doi bărbați au provocat un incendiu într-un depozit cu ajutoare pentru Ucraina. Procurorii britanici i-au acuzat că lucrează pentru guvernul rus.

În Suedia, serviciile de securitate investighează o serie de accidente feroviare recente despre care cred că ar putea fi acte de sabotaj susținute de Rusia. Agenți ai Kremlinului au încercat, de asemenea, să distrugă sistemele de semnalizare de pe căile ferate cehe, potrivit publicației, care îl citează pe ministrul ceh al transporturilor.