MENIU

Amenințarea conflictului Rusia-Ucraina. Zboruri de antrenament româno-americane

Exerciții comune SUA-România, cu avioane de război. Foto/Profimedia

Aproximativ 50 de militari americani şi patru avioane F/A-18 Super Hornet desfăşoară, până în 17 februarie, zboruri de antrenament împreună cu militari români şi aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române.

„Un detaşament american compus din aproximativ 50 de militari şi patru aeronave F/A-18 Super Hornet, din cadrul Forţelor Navale ale Statelor Unite ale Americii dislocate în Europa (United States Naval Forces Europe), va executa, în perioada 8 - 17 februarie, misiuni de antrenament în comun cu militarii şi aeronavele F-16 Fighting Falcon din dotarea Forţelor Aeriene Române”, a transmis, marţi seară, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Conform sursei citate, misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO.

Recent, un exerciţiu NATO s-a desfăşurat la baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanţa, în contextul crizei din Ucraina. Militarii români s-au antrenat alături de piloţii italieni, veniţi în România să asigure misiuni de Poliţie Aeriană Întărită. Misiunea militarilor români a fost să recupereze doi piloţi italieni catapultaţi şi să asigure sprijinul aerian şi cercetarea zonei. A fost primul antrenament desfăşurat alături de partenerii italieni. Iată câteva imagini puse la dispoziţie de NATO.