Amenințare cu bombă la o bancă din Călărași! Trupele speciale au fost în alertă
Sediul unei bănci din municipiul Călărași a fost evacuat în urma unei ameninţări cu bombă. Din fericire, alerta a fost falsă, dar autorităţile continuă cercetările pentru a identifica apelantul.
"La data de 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați cu privire la o amenințare cu bombă, la o instituție bancară, în municipiul Călărași.
În cauză, s-a procedat la evacuarea instituției, s-a solicitat sprijin din partea Serviciului Român de Informații, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, dar și sprijinul Brigăzii Antitero Constanța.
În prezent, se desfășoară activități de identificare a apelantului și activități de prevenire și verificare în proximitatea și în interiorul băncii", a transmis Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.