MENIU

Amendă uriașă pentru un bărbat din Olt după ce a făcut ASTA în curte 

O greșeală pe care o fac mulți oameni atrage amenzi uriașe. 

Un bărbat din Valea Mare, Olt, care s-a gândit să-și curețe gospodăria de resturi, depozitându-le la intrare în municipiul Slatina, are de plătit o amendă serioasă. 

Bărbatul din Olt, în vârstă de 35 ani, dintr-o localitate din vecinătatea Slatinei, a aruncat mai multe resturi la intrarea în municipiul Slatina, în zona uzinei de aluminiu ALRO, cel mai probabil fără să știe că sistemul de supraveghere video care se află în administrarea Poliției Locale Slatina va ajuta la identificarea făptașului.

Polițiștii, dar și reprezentanții Gărzii de Mediu Olt, i-au bătut la poartă bărbatului la două zile de la faptă, aplicându-i o amendă consistentă.

„La data de 3 aprilie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi aruncat mai multe deșeuri, provenite din dezmembrarea de autovehicule, pe un teren situat în extravilanul municipiului Slatina.

Polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Olt au efectuat, la data de 3 aprilie a.c., un control pentru verificarea aspectelor sesizate, ocazie cu care au fost identificate atât zona, cât și deșeurile aruncate pe terenul situat în extravilanul municipiului Slatina.

În urma verificărilor efectuate, cu sprijinul Poliției Locale Slatina, polițiștii au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Valea Mare, județul Olt”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Amenda care i-a fost aplicată bărbatului este în valoare de 40.000 lei, fiindu-i aplicată de  polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2001 privind regimul deșeurilor.

Bărbatul a fost, de asemenea, nevoit să ridice deșeurile pe cheltuiala proprie, să curețe terenul și să predea deșeurile unei firme specializate.

„Este al patrulea caz de acest fel pe care polițiștii locali l-au identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere video în ultimele săptămâni“, a precizat directorul Poliției Locale, Cosmin Apostoliceanu.

În municipiu sunt instalate peste 240 camere video, la fiecare intrare/ieșire din oraș fiind câte două.

Mai multe articole despre:
olt amenda olt gunoi deseuri amenda gunoi amenda deseuri