Amendă uriașă pentru un bărbat care a abandonat mai multe pisici pe marginea șoselei
Un bărbat de 35 de ani din Cluj a fost amendat cu 12.000 de lei din cauză că a abandonat pe margine șoselei cinci pui de pisică.
Un bărbat de 35 de ani din județul Cluj a fost sancționat cu o amendă de 12.000 de lei pentru abandonarea a cinci pisici pe marginea drumului DJ 293, în comuna Havârna, Botoșani.
Incidentul a avut loc la începutul lunii august, când polițiștii de la Secția Rurală Darabani au fost alertați cu privire la prezența unui sac de rafie lăsat pe marginea drumului.
După deschiderea sacului, autoritățile au descoperit cinci pisici infestante cu purici. În urma unei anchete, s-a stabilit că bărbatul a decis să abandoneze animalele din cauza paraziților externi de care sufereau.
Pe 9 octombrie, el a fost sancționat conform legii privind protecția animalelor. Pisicile abandonate au fost deparazitate și adoptate de localnicii din Havârna, care le-au oferit un nou cămin, arată Monitorul de Botoșani.