MENIU

Automobil Clubul Român, amendat de CNCD pentru o campanie publicitară sexistă

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancționat Automobil Clubul Român (ACR) cu o amendă contravențională de 2.000 de lei pentru campania ”Hai să facem centura greu de ignorat! – #seatbeltb00bing”. Sancțiunea vine după ce Coaliția pentru Egalitate de Gen a semnalat că mesajele și imaginile pe care le promovează această campanie lezează dreptul la demnitatea personală a femeilor din cauza conținutului misogin al acestora.

"CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Societatea de Analize Feministe AnA, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen, Asociația pentru Drepturile Femeilor Rome E-Romnja și Asociația Front au depus în luna decembrie 2014 o petiție împotriva Automobil Clubul Român și Publicis România semnalând că această campanie le pune pe femei într-o situație degradantă, umilitoare și are un caracter pornografic care nu are nicio legătură cu siguranța rutieră și măsurile de respectare a acestora.

Coaliția pentru Egalitate de Gen a sesizat modul în care a fost prezentată campania pe site-ul ACR, pagina de Facebook și prin clipul de promovare a campaniei, care fac o trecere în revistă a tipurilor de bust feminin, corelându-le cu fructe sau legume, în funcție de formă sau mărime și încurajându-le pe femei să se fotografieze purtând centura, pentru a contribui la ”sensibilizarea” bărbaților", anunță un comunicat al CPE. 

Potrivit hotărârii Consiliului Director al CNCD pentru ”a realiza o campanie de conștientizare a importanței purtării acestui dispozitiv de siguranță, nu este nevoie să pui o categorie de persoane, respectiv femei, într-o situație jenantă, degradantă, explicitând prin obiecte și gesturi bustul acestora […] În stabilirea cuantumului amenzii contravenționale s-a avut în vedere modul în care s-a realizat clipul de conștientizare a purtării centurii de siguranță, respectiv folosirea de obiecte și gesturi cu tentă sexuală, prin care femeia este pusă într-o situație degradantă.”