Ambulanțe transformate în saloane Covid - situație critică la Galați
Situaţia este tot mai critică în spitalele din județul Galaţi. Numărul oacienților Covid-19 aflaţi în stare gravă este tot mai mare. Nu mai sunt locuri libere la ATI, iar bilanțul deceselor crește alarmant. Medicii au cerut autospeciale de la Serviciul de Ambulanţă şi de la SMURD, pe care le-au transformat în saloane, potrivit Realitatea Plus.
”Este din ce în ce mai greu. Locuri nu mai sunt, din ce în ce mai multe persoane sunt infectare, sunt cetățeni care stau acasă și se infectează toată familia, ambulanța aduce 2-3 pacienți dintr-o familie.
Am dotat spitalul cu o linie de oxigen, am mai făcut încă o secție de vreo 60 de paturi.
Și la spitalul de pneumoftiziologie a mai fost extins numărul de paturi. În momentul de față, în Galați sunt în jur de 500 de paturi destinate pacienților Covid-19.
Unde nu avem linii de oxigen, s-au achiziționat concentratoare de oxigen pentru a putea face față
Sper ca oamenii să înțeleagă că acum este nevoie mai mult ca oricând să se vaccineze și să respecte măsurile de protecție.
A crescut destul de mult numărul celor vaccinați, județul are 105.000 de persoane vaccinate cu ambele doze și proape 12.000 s-au vaccinat și cu a treia doză. Până acum aveam însă 3.000-4.000 de persoane care se vaccinează zilnic, acum avem în jur de 2.000.
Incidența este de 6,5 cazuri la mie. Din păcate, în municipiu, incidența este de 9,2 la mie. Fac încă o dată apel la cetățeni să apeleze la medic când au simptome și să respecte măsurile de protecție”, a declarat președintele Consiliului Județean Costel Fotea la Realitatea Plus.
Despre sitiația gravă din spitale, Costel Fotea a vorbit într-un mesaj postat pe pagina de socializare.
”Dragi gălăţeni, ne luptăm cu un virus periculos şi imprevizibil, din cauza căruia am pierdut mulţi oameni dragi nouă. În acest moment, doar în județul Galați, sute de oameni luptă pentru viața lor.
Spitalele sunt pline cu bolnavi Covid, în Unitatea de Primiri Urgențe ajung zilnic sute de pacienți cu simptome specifice acestei boli, zeci de pacienți așteaptă să se elibereze un pat de spital, iar personalul medical este epuizat.
Zi de zi statistica este neagră – zi de zi pierdem părinți, copii, bunici, prieteni sau colegi. Zi de zi crește numărul celor infectați cu acest virus, crește numărul celor care sunt grav afectați de boală.
Realitatea este cumplită, cu sute de oameni care se luptă cu acest virus, care au nevoie de oxigen pentru a trăi. Iar realitatea din spitale arată că cei mai mulți dintre cei cu simptome grave sunt nevaccinați.
Toate paturile de la Terapie Intensivă, acolo unde pacienților li se administrează chiar și 40-50 de litri de oxigen pe minut pentru a supraviețui, sunt ocupate cu pacienți în stare foarte gravă. Dincolo de statistici este multă suferință.
Fac un apel la responsabilitate și înțelepciune. Suntem într-o periodă extrem de grea, în care trebuie să reflectăm mai mult la nevoile celor de lângă noi si la ceea ce contează cu adevărat. Trebuie să ne protejăm mai mult, să avem grijă de sănătatea noastră și a celor dragi nouă și să ne informăm corect.
Vaccinarea ne apără de formele grave ale acestei boli. Eu sunt o persoană vaccinată, care a făcut ulterior această boală, iar vaccinul m-a protejat. Datorită vaccinului am avut o formă ușoară, cu puține simptome pentru o perioadă scurtă de timp, iar recuperarea a fost rapidă”, a scris președintele Consiliului Județean.