MENIU

Ambasadorul SUA în România: ”SUA vor consolida și mai mult parteneriatul strategic”

Încercăm să încurajăm investițiile în România. Vom încuraja inovarea în România. Colaborarea noastră nu a fost niciodată mai puternică. Vom lupta împotriva terorismului împreună.

Vom promova schimburi de experiență în învățământ.

La această a 20-a aniversare a parteneriatului strategic, să ne uităm la ce am realizat împreună: am luptat în Irak, am întărit parteneriatul.

Vreau să mulțumesc poporului român pentru că au colaborat pentru întărirea apărării și combaterea terorismului. Vreau să mulțumesc președintelui Iohannis pentru că a ajutat la lupta împotriva corupției. Noi susținem lupta împotriva corupției.

Klaus Iohannis


Ambasada SUA la Bucureşti va îndeplini angajamentul preşedintelui Donald Trump de a consolida şi mai mult parteneriatul strategic cu România, a declarat marţi, la recepţia oficială de 4 iulie, ambasadorul Hans Klemm.

Acesta a vorbit, alături de preşedintele Klaus Iohannis, în deschiderea evenimentului de Ziua Statelor Unite ale Americii.

Diplomatul american a făcut mai multe referiri, în alocuţiunea sa, la vizita oficială a lui Klaus Iohannis în Statele Unite ale Americii, luna trecută.

"Aşa cum v-a spus preşedintele Trump dumneavoastră, domnule preşedinte Iohannis, chiar luna trecută 'Românii şi americanii au multe lucruri în comun: dragostea de libertate, mândria culturii lor, tradiţii bogate şi peisaje vaste, încărcate de istorie'", a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti şi a evidenţiat faptul că anul acesta România şi Statele Unite ale Americii sărbătoresc 20 de ani de Parteneriat Strategic.

"Domnule preşedinte Iohannis, în întâlnirea avută la Washington l-aţi încurajat pe preşedintele Trump să privească spre viitorul parteneriatului nostru şi să exploreze modalităţi de a-l consolida. Iar preşedintele Trump a răspuns că parteneriatul nostru acoperă multe dimensiuni, inclusiv relaţiile economice, militare şi culturale. Iar astăzi noi consolidăm şi mai mult aceste legături'", a amintit Hans Klemm.

El a vorbit despre viitorul relaţiilor economice România-SUA.

"Ambasada mea va îndeplini acum angajamentul preşedintelui meu de a consolida şi mai mult parteneriatul nostru strategic. În această toamnă vom găzdui cea mai numeroasă misiune comercială care a ajuns vreodată în România şi vom încuraja investiţiile dintre ţările noastre, în ambele direcţii", a subliniat Hans Klemm.

Klemm a adăugat că acest lucru poate fi realizat "cu eficienţă maximă" în România, "într-un cadru de politici stabil, previzibil, transparent, caracterizat de consultare veritabilă cu toţi actorii implicaţi, inclusiv cu investitorii străini".

"Colaborând cu parteneri precum Fundaţia Româno-Americană vom încuraja inovaţia şi antreprenoriatul în România", a spus el.

Hans Klemm a vorbit şi despre colaborarea celor două state în domeniul militar şi s-a referit, de asemenea, la angajamentul României de a investi 2% din Produsul Intern Brut pentru Apărare.

"Colaborarea noastră militară şi în domeniul aplicării legii este mai strânsă decât oricând şi vom lucra cu partenerii noştri români pentru a îmbunătăţi securitatea transatlantică, pentru a garanta stabilitatea în regiunea Mării Negre şi pentru a lupta împotriva terorismului aici şi peste hotare, la mare distanţă. Suntem dornici să susţinem România în angajamentul său de a investi 2% din PIB pentru apărare", a spus Hans Klemm.

Ambasadorul SUA a vorbit şi despre trecutul colaborării SUA-România, pe acest plan.

"Vă rog să îmi permiteţi să privesc un moment şi spre trecut, să menţionez ce am realizat: aderarea României la NATO, sacrificiul nostru comun pe câmpurile de luptă din Irak şi Afganistan, deschiderea amplasamentului sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu şi întâlnirea dumneavoastră cu preşedintele Trump la Washington, domnule preşedinte Iohannis", a spus Klemm.

În acest sens, diplomatul a subliniat că întâlnirea Iohannis - Trump a fost "pentru România şi America cel mai important eveniment bilateral de mulţi ani, poate chiar de generaţii".

"Să ne reamintim câteva dintre cuvintele spuse de preşedintele meu în Grădina de Trandafiri a Casei Albe în acea după-amiază: 'Doresc să mulţumesc poporului român pentru toate contribuţiile la apărarea noastră comună şi la lupta împotriva ameninţării diabolice a terorismului'. America îi preţuieşte profund pe acei români care au făcut sacrificiul suprem în această luptă", a adăugat Klemm.

Diplomatul a mai făcut referire şi la mesajul de apreciere al preşedintelui Trump cu privire la lupta anticorupţie din România.

"Dumneavoastră, domnule preşedinte Iohannis, v-a spus: 'Doresc să vă felicit pe dumneavoastră şi să laud eforturile dumneavoastră curajoase de a lupta împotriva corupţiei şi a apăra statul de drept din România. Acest lucru este necesar pentru a crea un mediu în care comerţul şi schimburile comerciale pot înflori şi în care cetăţenii pot prospera. Sprijinim foarte puternic România şi sprijinim acea luptă împotriva corupţiei. O vom sprijini întotdeauna'", a amintit Hans Klemm.

Acesta l-a citat încă o dată pe Donald Trump, referindu-se la viitorul relaţiilor bilaterale.

"În încheiere, preşedintele Trump a subliniat: 'Aştept cu interes să consolidăm alianţa noastră cu ţara dumneavoastră şi legăturile noastre cu poporul dumneavoastră. Viitorul României şi relaţia României cu Statele Unite sunt foarte, foarte strălucite'", a mai amintit Hans Klemm.

De asemenea, Klemm a afirmat că aşteaptă să colaboreze cu noul guvern român, scrie Agerpres.

"Aşteptăm cu interes să dezvoltăm fiecare dimensiune a parteneriatului nostru împreună cu noul guvern condus de prim-ministrul Mihai Tudose şi cu membrii Parlamentului României", a spus ambasadorul SUA.

La recepţie participă, de asemenea, şeful Guvernului, Mihai Tudose, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, membri ai corpului diplomatic şi ai mediului politic.