Ambasadorul SUA, de acord cu Cioloș în cazul Intact. ANAF a acționat pentru aplicarea legii
Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, s-a declarat de acord cu premierul Dacian Cioloș în cazul ANAF-Intact.
Ambasadorul Statelor Unite la București s-a declarat de acord cu premierul Dacian Cioloș în cazul ANAF-Intact.
"Sunt de acord cu prim-ministrul Cioloş, că acţiunea ANAF nu a influenţat dreptul Antenei de a emite. ANAF doar a acţionat pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă emisă de mult timp de recuperare a unor bunuri obţinute prin acte de corupţie şi furate de la poporul român", a declarat ambasadorul SUA Hans Klemm.
Premierul Dacian Cioloş a explicat în Parlament că nu a fost informat de acţiunea ANAF, care a cerut ca imobilul în care funcţionează televiziunile Antena 1 şi Antena 3 şi clădirile grupului Grivco să fie evacuate. „Nu am fost informat şi nici nu trebuia să fiu”, a spus premierul. Acesta a precizat că termenul de cinci zile este singurul prevăzut de lege şi că, dacă nu ar fi fost respectat, ANAF putea fi acuzată de descriminare.
„ANAF a acţionat în virtutea atribuţiilor legale ca şi organ de executare, acţiunile fiind în vederea valorificării acestor bunuri.
În 8 februarie s-a decis punerea în aplicare a unei sentinţe definitive. Nu am fost informat de această decizie, nu trebuia să fiu informat nici eu, nici ministrul de finanţe, pentru că ANAF are întreaga autoritate. Persoanele juridice au posibilitatea de a ataca în instanţă notificarea şi atunci va fi decizia unui judecător.
Proprietar al bunurilor e statul român şi e datoria instituţiilor statului să îşi valorifice aceste bunurilor.
Reprezentanţii posturilor tv au acuzat acţiunea de luni ca fiind abuzivă prin comportamentul agenţilor prezenţi la sediu. Am cerut conducerii ANAF o analiză a modului în care lucrează pentru cetăţeni, pentru că lucrează pentru ei şi nu trebuie să aibă o atitudine de intimidare.
Am cerut noii conduceri a ANAF să reanalizeze modul în care îşi desfăşoară activitatea, pentru că subtanţa activităţii ANAF e importantă pentru stat, dar atitudinea lor trebuie să fie de respesct faţă de cetăţeni.
Termenul pentru evacuarea voluntară este stipulat de Codul de procedură civilă, nu de ANAF. Este de cinci zile, conform legii şi se aplică tuturor persoanelor juridice pentru evacuare. Nu e o decizie specifică a ANAF, nu sunt în legi termene diferite pentru televiziuni sau alte tipuri de activităţi. Dacă nu ar fi aplicat termenul, ANAF putea fi acuzată de discriminare”, a declarat Dacian Cioloş.