Ambasadorul României la Washington a făcut anunțul. Când vor putea românii să călătorească în SUA fără viză
Ambasadorul României la Washington a adus vești încurajatoare pentru românii care își doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii. În repetate rânduri, subiectul eliminării vizei pentru cetățenii români a fost un punct de interes, iar recent, diplomatului român a făcut un anunț important care ar putea schimba radical modul în care românii interacționează cu lumea americană
România este pe cale să obțină ridicarea vizelor pentru Statele Unite, ultima condiție fiind o rată de respingere a cererilor de viză sub 3%. Conform celor mai recente declarații ale lui Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington, țara noastră se apropie de momentul în care va putea să elimine vizele pentru cetățenii americani. Muraru a subliniat că ultima cerință tehnică pentru a adera la programul Visa Waiver constă în atingerea acestei rate de respingere.
Ambasadorul a declarat că România se află pe drumul cel bun și că obstacolele majore au fost înlăturate.
„Eu sunt foarte convins că se va întâmpla acest lucru, pentru că suntem pe drumul cel bun. Nu cred că în acest moment există obstacole care să ne împiedice să îndeplinim acest obiectiv și suntem pe ultima sută de metri înainte de aderarea la programul Visa Waiver, singura necunoscută este rata de respingere, dar calculele noastre arată că există progrese semnificative pe care România le-a făcut și în privința ratei de respingere.
Chiar dacă anul trecut am avut 79%, am constatat o descreștere accelerată față de anii precedenți și, mai mult decât atât, această evaluare pe care o facem și o raportăm, în primul rând, la numărul de vize pe care Ambasada Statelor Unite îl emite. Vreau să vă spun că, anul acesta, până la jumătatea lunii iunie, au fost emise peste 51.000 de vize și cred că se va atinge pragul de 70-80.000 până la finalul lunii octombrie și aceste lucruri vor conduce, sigur, la convingerea că există o creștere semnificativă a persoanelor eligibile, deci o șansă bună pe un număr mai mare de aplicații să termine scăderea rapidă”, a declarat Andrei Muraru, Ambasadorul României la Washington într-o apariție tv.
Întrebat când vor putea românii să călătorească în Statele Unite ale Americii, ca turiști, sau în scop de business, fără viză, Andrei Muraru a răspuns:
„Săptămâna aceasta am avut discuții cu ministrul de interne al Statelor Unite și acest subiect a fost pe agenda de discuții. Noi ne dorim ca procedurile pratice să fie încheiate în timpul mandatului actualei administrații Biden, care își încheie mandatul la jumătatea lunii ianuarie.Deci, pe de o parte, să închidem aceste evaluări făcute de partea americană, să existe și eventual, dacă se poate, și vizita experților americani, ultima vizită de lucru la București, și, ulterior, secretarul Departamentul Securității Naționale să propună secretarului de stat ca România să adere în program.
În acest moment, nimeni nu știe data exactă, nici măcar partea americană, pentru că aceste proceduri sunt în curs, de exemplu, sistemul care va înlocui actualul sistem de vize, sistemul electronic de călătorie va trebui adaptat pentru ca românii să intre în acest program.
Dar sunt foarte convins că acest lucru se va întâmpla anul viitor și noi sperăm să se întâmple cât mai aproape de momentul în care vorbim noi, poate în primăvară, deși regula de obicei este ca o țară care a îndeplinit în anul precedent această condiție privind rata de refuz să intre undeva în toamna anului viitor”.
Mai multe articole despre:
vize sua
viza sua
visa waiver
ambasadorul romaniei
ambasada statelor unite