MENIU

Ambasador român, implicat într-un accident extrem de GRAV

Ambasadorul României în Vietnam, Valeriu Arteni, care se afla împreună cu soția în automobilul condus de preotul Dumitru Pantalon din Piatra Neamț, a fost implicat într-un accident auto extrem de grav în Orășeni Deal, județul Botoșani.

În autoturism mai era şi soţia părintelui, cele două familii participând la slujba de sfinţire a altarului de vară de la Mănăstirea Zosin. Valeriu Arteni, soţia sa, precum şi preoteasa au fost transportaţi la spitalul „Mavromati”. Ambasadorul nu ar fi suferit răni grave.

Şapte persoane, dintre care doi minori, au fost rănite în urma accidentului care s-a produs ca urmare a unei neacordări de prioritate într-o intersecţie între două drumuri judeţene, scrie botoșăneanul.ro.

Şoferul unui autoturism înmatriculat în judeţul Neamţ, care circula pe un drum secundar, nu a acordat prioritate unei alte maşini, înmatriculate în Italia, care se deplasa regulamentar.

În urma accidentului, patru persoane din autoturismul care circula regulamentar şi trei din autoturismul care nu a acordat prioritate au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.

În urmă cu peste două săptămâni, în acelaşi loc, a avut loc un accident soldat cu rănirea a cinci persoane, după ce o măicuţă, aflată la volanul unui autoturism înmatriculat tot în Neamţ, a pătruns în intersecţie fără a acorda prioritate unei alte maşini.

Mai multe articole despre:
accident România accident auto ambasador vietam