MENIU

Ambasada României la Viena face lobby pentru companiile austriece - Ce au transmis cei care nu vor România în Schengen

Ambasada României la Viena face lobby pentru companiile austriece. În primăvara acestui an, diplomații au trimis o scrisoare către Ministerul Mediului prin care sugerau ca autoritățile de la noi să colaboreze mai mult față de companiile austriece cu activitate în România.

În primăvara acestui an, Ambasada României la Viena a trimis o scrisoare către Ministerul Mediului în care sugera ca autoritățile de la noi să colaboreze mai mult cu companiile din Austria, care își desfășoară activitatea în România, și să nu le descurajeze prin eventuale atitudini discriminatorii și necorespunzătoare, susține jurnalistul de investigație Andrei Ciurcanu, pe blogul propriu, conform România Curată.

Potrivit acestui, scrisoarea a luat prin surprindere o parte dintre oficialii de la noi din țară. Mai mult, sursele lui Andrei Ciurcanu, susțin că una dintre firmele menționate în adresa Ambasadei este Holzindustrie Schweighofer, redenumită HS Timber Productions. Contactat de jurnalist, ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, nu a negat existența unei asemenea scrisori.

Dezvăluirile lui Andrei Ciurcanu vin în contextul în care cancelarul austriac, Karl Nehammer, și-a justificat veto-ul legat de intrarea României în spațiul Schengen, inclusiv prin faptul că ”s-ar fi făcut presiuni” asupra firmelor austriece care activează în țara noastră.

Andrei Ciurcanu mai arată că, la câteva luni de la această corespondență, ministrul Mediului, Tancozs Barna, a fost invitat de Ambasada României în Austria pentru a participa la o serie de evenimente unde au fost prezenți omologul austriac, Leonore Gewessler, dar și reprezentanți ai companiilor cu acționariat austriac și care-și desfășoară activitatea în țara noastră, potrivit romaniacurata.ro.

Mai multe articole despre:
ambasada lobby austria