Amănunte EXPLOZIVE din dosarul BERCEA - MIRCEA BĂSESCU. INTERCEPTĂRI
Amănunte explozive din dosarul Bercea - Băsescu. În dosar există şi interceptări care ar putea veni în sprijinul declaraţiilor intermediarului Marian Căpăţână, care a susţinut în faţa judecătorilor că Dan Voiculescu ar fi oferit un milion de euro pentru atragerea preşedintelui în scandal.
O interceptare telefonică aflată în dosarul Bercea - Băsescu arată că fiica lui Bercea Mondial i-a spus tatălui că avocatul Pavel Abraham i-ar fi promis bani:
Sandu Anghel: Ţi-a spus Abraham că dacă va primi 30 de zile se prezintă el?
Izaura Anghel: Da, dar mi-a spus: Nu se ştie. Şi mi-a mai spus: Îmi dai mie toate filmările şi ţi-l scot basma curată. Şi că va scoate şi banii.
Marian Căpățănâ: Voiau să inducă ideea că o parte din bani mergeau către Traian Băsescu
Banii la care se referă Izaura Anghel nu pot fi cei pe care familia sa declară că i-ar fi dat lui Mircea Băsescu. De ce nu?! Orice avocat începător ştie că banii oferiţi drept mită se recuperează doar dacă autodenunţul este formulat înainte ca infracţiunea să fie comisă. Ori, în situaţia de faţă, membrii familiei Anghel au sesizat autorităţile la mult timp după ce banii s-ar fi dat. Şi atunci, despre ce bani ar putea fi vorba!? O posibilă explicaţie ar putea veni din declaraţia dată de Marian Căpăţână în faţa judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti:
"În martie - aprilie 2013 a venit la mine acasă Anghel Florin şi a vrut să-mi dea 200.000 de euro. Mi-a spus că a primit de la Dan Voiculescu la el în birou suma de 1.000.000 euro", a declarat Marian Căpăţână în faţa instanţei de judecată".
DOSARUL MIRCEA BĂSESCU. VOICULESCU ar fi dat UN MILION DE EURO familiei Bercea
Pe de altă parte, fiul lui Bercea, Florin Anghel, le-a declarat magistraţilor că a mers împreună cu mama sa, atunci când i-ar fi dus banii lui Mircea Băsescu. În schimb, mama lui Florin, Fănica Anghel, a declarat că fiul său a fost cel care ar fi dus, singur, banii. Nu în ultimul rând, Bercea Mondial le-a declarat anchetatorilor că el ştie de banii care i s-ar fi dat lui Mircea Băsescu doar de la televizor.
Membrii clanului Bercea au dat declaraţii contradictorii, în faţa autorităţilor
Membrii clanului Bercea au dat declaraţii contradictorii, în faţa autorităţilor, cu privire la banii pe care i-ar fi dat lui Mircea Băsescu. Bercea, soţia şi fiul său nu au reuşit să se pună de acord asupra bancnotelor, dar nici asupra persoanelor care ar fi fost prezente când s-ar fi dat banii.
Fiul şi soţia lui Bercea Mondial au dat declaraţii contradictorii în faţa magistraţilor cu privire la banii daţi lui Mircea Băsescu.
"În 15 – 20 martie 2011 Căpăţână Marian mi-a spus că a vorbit cu Băsescu Mircea şi că acesta îl poate scăpa pe tata de puşcărie. Ulterior am fost la birou la Băsescu Mircea împreună cu mama mea şi ne-a cerut un milon de euro, pentru eliberarea lu’ tata. I-am spus că avem doar 600.000 şi a acceptat. Am mers cu mama mea acasă şi am luat banii, 250.000 de euro, că atâta aveam, în bancnote de 500 de euro. A doua zi ne-am întors la Constanţa şi am dus banii", le-a declarat Florin Anghel anchetatorilor.
GUȘĂ: Ponta este suspect principal în telenovela Bercea-Căpățână, miza e statul rețea baronime
În schimb, mama sa are o altă versiune. Fănica Anghel nu a spus că ar fi fost şi ea de faţă când s-ar fi dat banii, aşa cum a precizat fiul său. În plus, cei doi nu au aceeaşi versiune nici la capitolul bancnote.
"Suma era în bancnote de 500, 100 şi 50 de euro. Fiul meu mi-a spus că s-a întâlnit cu Mircea Băsescu şi acesta i-a spus să-i dea banii lu’ Căpăţână Marian, pentru a-i verifica. A doua zi fiul meu a dus banii", a precizat Fănica Anghel.
Nu în ultimul rând, Bercea Mondial a declarat că nu ştie nimic despre banii daţi, în afară de ceea ce a auzit la televizor.