MENIU

Amânarea ratelor, adoptată azi de Guvern. Cu cât se îndatorează SUPLIMENTAR românii - calculele BROKERILOR

Amânarea ratelor bancare, măsura prin care românii cu probleme financiare vor scăpa, pentru o vreme, de plata obligațiilor către bănci, va fi adoptată azi de guvern. Măsura are însă și o latură periculoasă, pentru că cei care-și amână ratele nu fac decât să se împovăreze mai mult pe termen lung și să plătească rate mai mari. Practic, în această perioadă, beneficiarii măsuri vor plăti dobândă la dobândă. 

Potrivit actului normativ, românii pot solicita amânarea ratelor cu cel mult 9 luni, în condițiile în care n-au mai beneficiat, în trecut, de o măsură similară. 

ATENȚIE! AMÂNAREA RATELOR ÎNSEAMNĂ MAJORAREA LOR

Potrivit unui calcul făcut de brokeri, pentru Realitatea Plus, apelarea la amânarea plăților către banca trebuie foarte atent analizată, pentru că va atrage rate mai mari după perioada de grație.

Astfel, în cazul unui credit de 250.000 de lei, pe o perioadă de 30 de ani, la care rată lunară este, în prezent, 1.784 de lei, după amânare rata ar putea crește chiar și cu câteva sute de lei. 

CALCUL

Rată lunară după amânare, la un ROBOR de 6,18%: 1.876 de lei
Rată lunară după amânare, la un ROBOR 8%: 2180 de lei, cu 396 de lei mai mare decât cea de dinainte de majorare

Sursa: calcule broker de credite 

CUM SE APLICĂ AMÂNAREA RATELOR

1. Perioada de suspendare: minimum o lună, maximum 9 luni.

2. Debitorii pot beneficia o singură dată de amânarea ratelor.

3. Sunt exceptate de la amânarea ratelor „facilitățile revolving, inclusiv cele de tipul cardurilor de credit, a overdraft-ului și a liniilor de credit acordate atât debitorilor persoane fizice, cât și debitorilor persoane juridice”.

4. Amânarea poate fi acordată doar pentru creditele care nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni

5. Pe perioada amânării, debitorii persoane juridice, cu excepția întreprinderilor publice, nu pot distribui și nu pot plăti dividende și nu pot acorda sau rambursa credite către acționari.

6. Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, debitorii trebuie să trimită o cerere scrisă sau prin mijloace electronice, cel mai târziu în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a OUG.

7. Dobânda datorată de debitori corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plătește eșalonat pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor.

8. Comisioanele amânate la plată se plătesc conform graficului revizuit, ulterior perioadei de suspendare.

CINE POATE SOLICITA AMÂNAREA RATELOR

Persoane fizice care nu se afla in incapacitate de plată și au depus o declarație pe proprie răspundere cu privire la creșterea cu minim 25% a cheltuielilor medii lunare ca urmare a cresterii preturilor în ultimele 3 luni, comparativ cu perioada similara din 2021. Nu pot solicita o nouă amânare cei care beneficiază deja de o soluție/plan de restructurare a datoriilor.