MENIU

Amânarea plății ratelor la bancă: Solicitările pentru suspendarea plății obligațiilor pot fi transmise creditorului până la data de 15 martie 2021

Guvernul a aprobat, miercuri, prelungirea măsurii de anulare a dobânzilor și penalităților, dar și acordarea eșalonării simplificate până la data de 31 martie 2021. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu, după ședința de Guvern.

„Continuarea măsurilor de anulare a dobânzilor, penalităților, reglementate de Ordonanța 69/2020, astfel încât cererea să poată fi depusă până la 31 martie 2021. În continuare prelungim, aceste măsuri expirau pe 25 decembrie 2020, sunt prelungite până la 31 martie 2021.

Continuarea măsurii de acordare a eșalonării simplificate, reglementate de Ordonanța nr. 181 / 2020 astfel încât cererea să poată fi depusă până la 31 martie 2021. Extinderea obligațiilor bugetare ce pot intra în restructurare, astfel încât să poată forma obiectul restrucutrării obligațiilor bugetare, la 31 decembrie 2020 și nu la 31 iulie 2020. Acestea sunt măsuri pentru sectorul privat, ele expirau majoritatea în 2020 decembrie și au fost prelungite.

Continuarea măsurilor de soluționare a rambursărilor de TVA cu efectuarea controlului ulterior. Știți foarte bine, acestea expirau în ianuarie, sunt prelungite până la 31 martie 2021. Măsura a facilitat rambursarea TVA mai rapid, iar companiile au avut acești bani și au putut să își plătească la rândul lor cellelate taxe și așa am reușit în 2020 să avem venituri la buget mai mari ca în 2019, deși a fost un an de criză”, a declarat premierul Florin Cîțu, după ședința de Guvern.

Mai multe articole despre:
florin citu sedinta de guvern