MENIU

Alunecare de teren la un sit minier din Indonezia: Șase persoane și-au pierdut viața, iar o alta a fost dată dispărută

Sursă foto: Captură foto

Situație tragică în Indonezia, acolo unde șase persoane au decedat, iar o alta este în continuare dată dispărută. Totul în urma unei alunecări de teren, care a îngropat mai mulţi muncitori ce lucrau pe un sit minier ilegal de exploatare a aurului din provincia indoneziană Sulawesi Central.

În total, 16 mineri au fost salvaţi în urma incidentului care a avut loc miercuri seară, în districtul Parigi Moutong.

''Printre cei găsiţi decedaţi se aflau un soţ şi soţia acestuia'', a declarat  Haris Supriadi, şeful agenţiei locale de căutare şi salvare.

Din primele informații, se pare că incidentul s-ar fi petrecut pe fondul unui episod de ploaie torențială, fapt ce a dus la prăbușirea puţului minei. Muncitorii au fost îngropaţi sub aproape 20 de metri de noroi.

''Au venit mulţi oameni după ce au auzit că se găseşte o cantitate substanţială de aur şi s-au înghesuit să intre în puţul îngust'', a arătat Raditya Jati, purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Managementul Dezastrelor.

Circa 100 de persoane lucrau în mină în acel moment, dar cei mai mulţi au reuşit să se salveze la timp. La operațiunea de salvare au participat soldaţi, poliţişti şi rezidenţi locali.

În siturile miniere artizanale din Indonezia se produc frecvent accidente mortale. Numai anul acesta, peste 20 de persoane şi-au pierdut viaţa în dezastre similare, relatează Agerpres.