MENIU

Alţi 2 bebeluşi infectaţi cu stafilococ auriu, internaţi la Spitalul Alexandrescu

Alţi doi copii cu infecţie cu stafilococ, de la Maternitatea Giuleşti, au ajuns vineri seară la Spitalul Grigore Alexandrescu. În total, sunt 12 bebeluşi internaţi, informează reprezentanţii unităţii spitaliceşti.

Numărul copiilor internaţi cu stafilococ a ajuns la 12, după ce vineri, alţi doi au fost aduşi la Spitalul Grigore Alexandrescu, informează reprezentaţii instituţiei. Şi aceşti copii provin de la Maternitatea Giuleşti.

Potrivit sursei citate, din cei patru copii intenraţi, care aşteptau rezultatul analizelor, la trei dintre ei a fost depistat stafilococ auriu meticilino rezistent. La al patrulea bebeluş încă este aşteptat rezultatul, precum şi la cei doi copii recent internaţi.

Directorul medical al Maternităţii Giuleşti, Dinu Albu, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută vineri, că decizia DSP de a sista internările este una pripită şi prematură, având în vedere că nu există rezultate finale ale verificărilor, subliniind că cere cu celeritate analiza probelor, ca unitatea să-şi reia activitatea.

Însă, primele rezultate ale analizelor de la Maternitatea Giuleşti, transmise publicităţii vineri seară, arată că a fost depistat stafilococ auriu pe scutecul unui copil internat într un salon de normoponderali, dar şi s-au găsit şi germeni mezofili şi hemolitici într-un salon de leuze, arată Ministerul Sănătăţii.

„Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a anunţat Ministerul Sănătăţii că, în data de 28 noiembrie 2018, inspectorii sanitari au recoltat mai multe probe igienico - sanitare si exudate nazale din Spitalul Clinic de OG "Panait Sârbu". Astfel, au fost recoltate 40 de probe AMF (aeromicroflora), 5 probe de ape sterile, 20 teste de salubritate din mai multe săli de operaţie, saloane, secţii ATI, blocuri operatorii, precum si 10 exudate nazale de la medici şi asistente medicale, 10 teste igienico - sanitare de pe mâini tot de la medici şi asistente medicale, 10 teste de sterilitate recoltate din diverse truse medicale", informează Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, primele rezultate ale probelor lucrate în laboratorul DSPMB evidenţiază prezenţa stafilococului auriu pe suprafaţa unui scutec al unui copil internat într un salon de normoponderali, precum şi prezenţa germenilor mezofili şi hemolitici într-un salon de leuze.