Alți 12 cetățeni români și membri de familie au fost evacuați din Fâșia Gaza. Anunțul Ministerului român de Externe
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, miercuri, că 12 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns în Egipt.
Astfel, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 12 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah.
Aceștia au fost preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în Egipt, iar o echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE îi însoțește până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați spre România.
MAE precizează că va continua dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni români și membri de familie aflați în Fâșia Gaza care au solicitat sprijin în acest sens, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.
Până în prezent, 249 de cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza.