Alte 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.500 de lei aplicate de Jandarmerie după PROTESTUL antivacciniștilor
Alte 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.500 de lei, au fost aplicate de jandarmi după protestul antivacciniștilor, de marți.
„În continuarea măsurilor luate în data de 21.12.2021, în contextul manifestației de protest de la Palatul Parlamentului, suplimentar, au mai fost identificate 211 persoane, fiind aplicate alte 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
Total sancțiuni contravenționale aplicate până în prezent: 117 sancțiuni, în valoare totală de 198.800 lei.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au comis fapte antisociale în contextul sus-menționat”, a transmis, miercuri, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.