MENIU

Altă tulpină de coronavirus - IHU, depistată în Europa. Cât de periculoasă este, în comparație cu OMICRON

Altă tulpină de coronavirus - IHU, depistată în Europa. Câte cazuri au fost confirmate și cât de periculoasă este

O altă variantă de SARS-CoV-2 a fost descoperită în Franța, potrivit oamenilor de știință. Noua tulpină s-ar înrudi „îndepărtat” cu OMICRON. Varianta IHU, cum a fost botezată de francezi a fost depistată la mai multe persoane care au revenit din Camerun.

Apariția noii variante a fost făcut de acum o lună, pe 9 decembrie, de Institutul IHU Mediterranee - Infection. A fost descoperita la nişte pacienţi în orasul Forcalquier, la aproximativ 100 de kilometri de Marsilia. De atunci, noua variantă nu s-a răspândit rapid.

Încă nu a fost depistată în alte țări sau stabilită drept o variantă de interes (VOI, ce prezintă interes) de Organizația Mondială a Sănătății.

Noua tulpină are 46 de mutații despre care se presupune, deocamdată, nefiind mai multe informații, că este mai rezistentă la vaccin, dar și mai infecțioasă decât virusul original - varianta originară din Wuhan.

Până în prezent au fost descoperite aproximativ 12 cazuri în apropiere de Marsilia, cu istoric de călătorie în Camerun, potrivit DailyMail.

Profesorul Philippe Colson, care conduce institutul IHU, a declarat: „Avem într-adevăr mai multe cazuri ale acestei noi variante în zona geografică Marsilia. Am numit-o „varianta IHU”. 

Varianta a fost denumită B.1.640.2, iar oamenii de știință spun că descendența este diferită genetic de B.1.640, despre care se crede că a apărut în Congo în septembrie. Potrivit testelor făcute, noua tulpină descperită în Franța are mutația E484K, care ar imduce o rezistență mai mare la vaccin. În plus are și o altă mutație - N501Y, identificată prima oară la varianta britanică (Alpha), ce induce o infecțiozitate mai mare, deci este mult mai transmisibilă.

Varianta IHU cum a fost botezată de francezi s-ar înrudi cu Omicron, dar ca „o rudă îndepărtată”.

În prezent, oamenii de știință susțin că această nouă variantă nu va depăși OMICRON, care este depistată deja la mai mult de 60% din cazurile din Franța.

Omicron - sau B.1.1.529 - are aproximativ 50 de mutații și pare că depășește bariera de protecție și infectează persoane care au deja un anumit nivel de imunitate, dată de vaccinare sau de boală.