Alocațiile pentru copii ar putea crește din nou. Veste bună pentru mame
Alocațiile pentru copii ar putea crește din nou de anul viitor - cel puțin asta prevede un proiect depus în Parlament. Singura problemă este aceea a capacității bugetului de a accepta noi majorări, în condițiile unui deficit care a trecut cu mult peste 3 procente din PIB.
Alocațiile pentru copii au crescut deja în luna mai 2019, în urma unui scandal politizat din Parlament. După ce legea bugetului de stat pentru anul 2019 a intrat in vigoare, a devenit lege și un amendament depus de Opoziție, astfel încât sumele pe care le-au primit copiii de la mijlocul anului sunt de 300 de lei pentru cei cu vârsta de până în doi ani, 150 de lei pentru cei de până în 18 ani, 300 de lei pentru copiii cu handicap, cu vârsta de până în 18 ani.
Acum, potrivit sursei citate, social-democrații pregătesc un proiect de lege care prevede majorarea alocațiilor cu 50%. Propunerea social-democraților vine în contextul în care PNL spune că nu sunt bani la buget și se plâng de găurile lăsate de PSD.
Potrivit unui proiect depus în Parlament, PSD pregătește un proiect de lege care prevede o nouă mărire a alocaţiilor pentru copii, după ce ultima majorare a alocațiilor a venit din partea PNL, pe timpul când social-democrații erau la putere.
Un alt proiect promulgat deja de președintele Klaus Iohannis recent prevede ca alocația să crească anual cu 100% din rata inflației.
Camera Deputaților a adoptat în octombrie un proiect de lege privind majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020.
Proiectul a fost adoptat, unanim, de cei 242 de deputați prezenți în plenul Camerei, care este for decizional.
„Iniţiativa legislativă vizează completarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeaşi valoare de piaţă. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020”, arată proiectul de lege.
Inițiatorul proiectului, deputatul PNL Robert Sighiartău, a scris, pe Facebook, după adoptarea actului normativ, că alocațiile vor crește pentru a acoperi inflația și pentru a le asigura copiilor o alocație „cât mai decentă”.
Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora; 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.