Contre pe alocațiile copiilor. Ministrul Muncii: „NU AVEM BANI!”
Decizie neașteptată! Alocațiile copiilor NU SE DUBLEAZĂ în următoarea lună, deși președintele Klaus Iohannis a promulgat marți legea creșterii acestora. Guvernul va da mai mulți bani cel mai devreme din luna iulie. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, într-un interviu pentru „Adevărul”.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, marți, la Adevărul LIVE că alocațiile NU SE VOR DUBLA. Cel puțin deocamdată.
„Să nu avem niciun dubiu cu privire la înțelegerea pe care o avem privind la necesitatea creșterii alocaților. Însă trebuie să înțelegem că din moment ce legea a fost adoptată după ce noi am adoptat bugetul trebuie să găsim resurse pentru plata banilor. În acest moment NU AVEM BANI. Cred că soluția înțeleaptă este găsirea unei soluții urgente la rectificare, în vară", a declarat marți ministrul Muncii.
Anunțul ministrului vine la doar o oră după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care sunt dublate alocațiile pentru copii. Suma ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap.
Iohannis a promulgat legea de dublare a alocațiilor pentru copii
Orban: „În acest moment, și dacă am vrea, nu am putea majora alocațiile!”
Anunțul ministrului Muncii nu este o noutate. Premierul Ludovic Orban a declarat deja de vineri, pe 10 ianuarie, că Guvernul va proroga, după promulgare, termenul de intrare în vigoare a Legii privind dublarea alocațiilor, până când vor fi găsite resurse financiare.
Premierul Ludovic Orban a precizat că, cel mai probabil, banii vor fi alocați la rectificarea din iulie.
„Am discutat, poziția președintelui este firească. Intenția domniei sale este aceea de a promulga legea. Noi suntem puși într-o situație în care și dacă am vrea nu am putea majora alocațiile. Cel mai probabil, soluția pe care vom merge este aceea de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici știți bine că nu se poate lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, adică după data de 1 iulie”, a spus Orban, după discuțiile purtate cu Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 18 decembrie 2019, decizional, proiectul de lege ce prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.
Astfel, lege prevede majorarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii astfel:
- 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
- 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani;
- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.