MENIU

Alina Gorghiu: PSD insistă să arunce totul în aer! PNL nu va vota rectificarea bugetară modificată de social-democrați

Alina Gorghiu

Parlamentul se reunește marți pentru aprobarea proiectului de rectificare bugetară, cu amendamentele propuse de PSD. Decizia a fost luată luni de Birourile Permanente Reunite. ”PNL nu va vota rectificarea în forma amendată de PSD și, cel mai probabil, aberația va fi contestată, de Guvern, la CCR”, a anunțat Alina Gorghiu. 

Într-o postare pe Facebook, senatoarea liberală reclamă modul de comunicare ”toxic și lipstit de transparență” al social-democraților. 
 

”Acum, la ora 13.00, am avut un BPR, convocat în stilul PSD, la 11.16 min, prin sms, fără să știm ordinea de zi. Aceeași comunicare PSD: toxică, lipsită de transparență. Miza: ședința de plen reunit, mâine, la 13.00, pentru rectificarea bugetară. Oamenii ăștia sunt nocivi nu doar pentru democrație, fiindcă refuză alegerile pe care le-au tot vrut amânate, dar sunt toxici pentru economie, pentru bugetul României”, scrie Gorghiu.

Senatoarea menționează că amendamentele depuse de PSD la proiectul de rectificare bugetară presupun o creștere a cheltuielilor publice cu 1,7% din PIB anul acesta şi cu 4,8% în 2021. 

”Ați văzut cu toții documentul prin care Teodorovici, când era ministru, avertiza Guvernul Dăncilă că majorarea pensiilor cu 40% nu este fezabilă. Și asta era înainte de pandemie, când economia era pe plus!!! Chiar și așa fiind, ei știau că nu era loc în anvelopa bugetară pentru așa ceva. Dar ei acum insistă să arunce totul în aer!”, acuză Gorghiu.

Ședința la care se va aproba proiectul de rectificare bugetară va avea loc marți, de la ora 13:00. Comisiile de buget ale celor două Camere au dat raport de adoptare cu amendamente rectificării bugetare. Cel mai important dintre acestea este cel care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%. Astfel, PSD vrea să forțeze guvernul să aplice majorarea de 40% a pensiilor de anul acesta. 

Luni, premierul Ludovic Orban a anunțat că guvernul va ataca la Curtea Constituțională și legea care prevede acordarea unui supliment de 500 de euro pentru profesori, pe lângă creșterea pensiilor cu 40%.

Mai multe articole despre:
alina gorghiu rectificarea bugetara psd pnl pensii