MENIU

Alin Ţucmeanu, fost secretar de stat, arestat preventiv

<p>Islamist suspectat de terorism, arestat &icirc;n nordul Franţei</p>

Alin Ţucmeanu, eliberat marţi din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, după reţinerea sa în dosarul în care este acuzat că a acceptat să primească mită, şi omul de afaceri Cristinel Vodislav, care i-ar fi oferit bani, au fost arestaţi preventiv, de Tribunalul Bucureşti.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, dar este executorie, astfel că fostul secretar de stat şi omul de afaceri vor fi duşi în arest.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au reţinut, luni, pe Alin Ţucmeanu, care era secretar de stat în MS, pentru luare de mită şi complicitate la dare de mită, şi pe Cristinel-Spiridon Vodislav, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită.

Ţucmeanu a fost eliberat marţi din funcţie de fostul premier interimar Sorin Cîmpeanu.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie - noiembrie 2015, Alin Ţucmeanu, în calitate de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a acceptat promisiunea unei sume de bani neprecizată din partea lui Cristinel Vodislav, pentru a aproba finanţarea unui contract privind achiziţia de aparatură medicală, în valoare de 2.207.100 lei plus TVA, subsecvent acordului cadru încheiat între o unitate spitalicească şi societatea reprezentată de Vodislav.