Alin Cocoş, reţinut de procurorii DNA, într-un dosar al Alinei Bica
Alin Cocoş, fiul omului de afaceri Dorin Cocoş, a fost reţinut, vineri, de procurorii anticorupţie, într-un dosar al Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea pentru un teren supraevaluat. În acest dosar, procurorii i-au mai reţinut, joi şi vineri, pe Adriean Videanu şi pe un fost consilier al Alinei Bica, Florentin Mihăilescu, potrivit Mediafax.
În acest dosar, procurorii i-au mai reţinut, joi şi vineri, pe Adriean Videanu şi pe un fost consilier al Alinei Bica, Florentin Mihăilescu.
Procurorii vor cere vineri la instanţa supremă arestarea preventivă a celor trei, dar şi a Alinei Bica, aflată deja în arest în dosarul privind despăgubirea ilegală a unui teren.
Potrivit unui comunicat al DNA, Alin Cocoş este cercetat pentru dare de mită şi trafic de influenţă, Adriean Videanu, pentru complicitate la abuz în serviciu, iar Florentin Mihăilescu, pentru complicitate la luare de mită.
În cauză, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de Alina Bica, pentru luare de mită (două infracţiuni), abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului.
Potrivit anchetatorilor, la data de 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, din care a făcut parte printre alţii şi Alina Bica, a aprobat raportul de evaluare prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 130.535 mp (peste 13 hectare) a fost stabilită la suma de 377.282.300 de lei. Beneficiarul drepturilor litigioase, motivat şi de valoarea uriaşă a sumei pe care urma să o primească, a acceptat solicitarea inculpatului Cocoş Alin de a cesiona 25% din drepturile de despăgubire la trei persoane, indicate de acesta, în schimbul susţinerii cauzei sale la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest demers, s-a implicat şi Florentin Mihăilescu, un apropiat al lui Alin Cocoş, care a intermediat relaţia cu Bica, pentru rezolvarea favorabilă a dosarului de despăgubire respectiv, spun procurorii.
În schimbul influenţei realizate, Alina Bica a primit o cotă parte, egală cu a lui Mihăilescu, dintr-un teren situat în localitatea Snagov, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi, ce aparţinea unei rude a lui Alin Cocoş.
În 15 decembrie 2014, Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.
În rechizitoriu procurorilor, este redată declaraţia unui fost consilier ANRP, care susţine că l-a "văzut pe Alin Cocoş în cadrul instituţiei în biroul lui Diacomatu Sergiu Ionuţ (membru în comisie, n.r.), unde stătea cu picioarele pe masă", precum şi faptul că a aflat că Alin Cocoş este beneficiar al unor dosare de despăgubire.
Potrivit unor documente ale DNA, publicate de jurnalistul Robert Turcescu pe blogul său la sfârşitul anului trecut, procurorii fac cercetări într-un nou dosar ce o priveşte pe Alina Bica, disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.
În acest dosar, Alina Bica este acuzată că ar fi primit o cotă-parte dintr-un teren în Snagov, aparţinând primei soţii a lui Dorin Cocoş, Olguţa Chiriac, iar omul de afaceri, fiul său Alin Cocoş şi Elena Udrea ar fi primit bani, în urma implicării în despăgubirea lui Gheorghe Stelian pentru terenul supraevaluat.
Conform ordonanţei de disjungere a cauzei, după atribuirea valorii terenului, de către expertul evaluator Emil Nuţu şi înainte de aprobarea raportului de către comisia din ANRP, Gheorghe Stelian a cesionat cote-parte din teren către oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, Adrian Andrici şi Gabriel Gheorghe, "scopul urmărit prin această cesiune fiind mijlocirea de către cedenţi" a legăturii cu membrii comisiei "prin intermediul lui Cocoş Dorin, Cocoş Alin (fiul lui Dorin Cocoş, n.r.) şi Udrea Elena Gabriela".
În urma acordării despăgubirii pentru teren, acţiunile obţinute la Fondul Proprietatea au fost tranzacţionate, "iar o parte din bani au fost direcţionati către membrii familiei Cocoş (Cocoş Dorin, Cocoş Alin şi Udrea Elena Gabriela)".
În urma implicării Alinei Bica în acest caz, fosta şefă a DIICOT a primit, "fără a plăti contravaloarea, o cotă parte dintr-un teren situat la Snagov, în suprafaţă de 4.425 de metri pătraţi, aparţinând numitei Chiriac Olguţa", tranzacţia imobiliară fiind făcută prin interpuşi, conform documentului citat.
Alin Cocoş a fost chemat şi marţi la DNA pentru a fi audiat de în acest dosar. Tot marţi a venit la audieri mama lui Alin Cocoş, Olguţa Chiriac.
Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, după ce Alina Bica, în februarie 2014, printr-o ordonanţă dată ca procuror-şef al DIICOT, cu încălcarea prevederilor legale de competenţă, a ridicat sechestrul asigurator asupra unui număr de 80 de acţiuni ale acestuia, dispus de procurorul care instrumenta un dosar al lui Videanu.
Astfel, arată procurorii, Bica i-a facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acţiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse şi sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a şi întâmplat.
În acel dosar instrumentat de DIICOT, Videanu este cercetat alături de alte persoane pentru crearea unui prejudiciu de 11.000.000 de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.
Procurorii mai arată în comunicat că, în cursul anului 2013, după preluarea funcţiei de procuror şef al DIICOT, Alina Bica, în urmărirea intereselor unui inculpat, de a nu fi condamnat la o pedeapsă cu executare, a dispus măsuri abuzive care să direcţioneze concluziile şi poziţia judiciară a DIICOT în faţa instanţei de judecată în cauza respectivă, de o manieră în care acesta să nu fie pasibil de o pedeapsă cu executare în regim de detenţie.
Pentru sprijinul acordat în scopul arătat mai sus, Bica, pe lângă unele beneficii financiare, i-a solicitat persoanei respective să-l angajeze pe Florentin Mihăilescu (fostul său consilier) la una dintre firmele sale. Acestuia din urmă i s-a acordat, de către inculpatul interesat de demersurile Alinei Bica, beneficiul unui card bancar în care îi erau virate diferite sume de bani.
Potrivit unor surse, în acest caz, Alina Bica ar fi primit mită de la omul de afaceri Ovidiu Tender, care era judecat în dosarul Carom, întocmit chiar de fosta şefă a DIICOT.
Astfel, Tender ar fi apelat la doi dintre consilierii Alinei Bica, Florentin Mihăilescu şi judecătorul Mihail Udroiu, pentru a fi consiliat în sensul formulării unei apărări favorabile în dosarul Carom. În schimbul ajutorului, Tender le-ar fi dat lui Mihăilescu şi Bica un teren, fostul ofiţer de Poliţie judiciară primind şi bani pe card. În cele din urmă, în decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat în dosarul Carom la 11 ani şi patru luni de închisoare, decizia nefiind însă definitivă.