MENIU

Alimentul banal care te poate scăpa de răceala în doar 3 ore

Alimentul banal care te poate scăpa de răceala în doar 3 ore

Ne aflăm în plin sezon al răcelilor şi gripelor şi nu de puţine ori ne trezim ,,înconjuraţi'' de strănuturi, nasuri înfundate şi voci răguşite, asta în timp de Internetul abundă în remedii populare discutabile de tratare a acestor afecţiuni sezoniere.

Unul dintre tratamentele homeopate destul de răspândite și recomandate în răceli este cel cu usturoi zdrobit și miere. De altfel, un studiu clinic recent publicat în The Journal of Nutrition sugerează că acest remediu ar funcționa în mai puțin de...3 ore.

În cadrul studiului, participanții au mâncat o masă care conținea 5 grame de usturoi mărunțit - echivalentul a aproximativ doi căței de usturoi, după care li s-au colectat probe de sânge.

La doar trei ore după masă, participanții au înregistrat o activitate mai crescută în ceea ce privește producția de celule albe din sânge, adică acele celule care stimulează sistemul imunitar și care ajută în lupta de prevenire a cancerului.

Deși cercetătorii nu pot spune cu exactitate dacă usturoiul poate combate răcelile la fel de repede pe cât a activat genele participanților la studiu, cercetările anterioare confirmă că există ceva special în legătură cu usturoiul atunci când vorbim de dozarea răcelii.

Sursa: clicksanatate.ro

Mai multe articole despre:
sănătate gripa răceală usturoi beneficii usturoi