MENIU

Alimentele comune care ar putea dispărea în viitorul apropiat

Alimentele care ucid încet și sigur. Tu le consumi?

Avocado, ciocolata și soia vor fi din ce în ce mai greu de găsit. Iată ce spun cercetătorii în privința acestor alimente!

Încălzirea globală ridică ameninţări uriaşe la adresa planetei noastre şi schimbă continuu condiţiile specifice necesare unei agriculturi eficiente. Fenomenele meteo extreme au făcut deja ravagii în mai multe regiuni ale lumii, de la incendiile de vegetaţie din America de Nord, până la distrugerea Marii Bariere de Corali. Astfel, multe alimente ar putea dispărea în viitor din cauza acestor modificări. Așadar, avocadomania este din ce în ce mai puternică, atât în SUA, cât şi în Europa, iar majoritatea stocurilor de avocado vin din Mexic. Acest aliment are nevoie de foarte multă apă pentru a se dezvolta şi, din nefericire, principalele zone de producţie sunt din ce în ce mai secetoase.

De asemenea, cercetătorii avertizează că arborele de cacao poate creşte şi poate ajunge la maturitate doar dacă este îndeplinit un set foarte ferm de condiţii, însă, în cazul în care umiditatea nu este suficientă sau dacă solul nu este suficient de bogat, arborele pur şi simplu se usucă şi moare.

Conform descopera.ro, echipa formată din cercetători internaţionali a descoperit că, dacă omenirea nu va reduce semnificativ emisiile de carbon, culturile de soia ar putea scădea considerabil.

Mai multe articole despre:
ciocolata alimente soia cercetători avocado